Descriere - Notre-Dame
Scurt istoric al semnificatiei catedralelor
"In anul care a trecut, am vazut Catedrala Notre-Dame cuprinsa de flacari. A fost un soc pentru lumea intreaga. Imediat dupa tragedie, am scris o carte despre acest edificiu. A fost neobisnuit sa scriu o carte in zece zile – de obicei am nevoie de trei ani, insa atunci am simtit nevoia sa explic de ce o lume intreaga a fost in lacrimi”, scria in mesajul de Craciun autorul celebrei serii Kingsbridge, care va directiona drepturile de autor catre fundatia care reconstruieste catedrala.
Impresionat de dramaticul incendiu care a afectat catedrala Notre-Dame din Paris pe 15 aprilie 2019, apreciatul romancier Ken Follett schiteaza un scurt istoric al celor mai importante momente din existenta aproape milenara a catedralei – de la dificultatile aparent insurmontabile implicate de construirea unui edificiu atat de grandios intr-o epoca marcata de obscurantism si saracie pana la modul in care romanul lui Victor Hugo a catalizat lucrarile de renovare in secolul al XIX-lea si la intrarea triumfala a lui Charles de Gaulle in catedrala devenita simbol al Parisului a doua zi dupa eliberarea Frantei, in 1944. "Impunatoarea catedrala Notre-Dame din Paris, una dintre marile realizari ale civilizatiei europene, era in flacari. (...) Ceva nepretuit murea in fata ochilor nostri. Sentimentul era naucitor, de parca pamantul insusi se cutremura." KEN FOLLETT
Era una dintre acele zile de primavara care sunt atat de blande si placute,incat toti locuitorii Parisului le trateaza ca pe zile de duminica, aglomerand pietele si bulevardele. In timpul acestor zile cu cer seninvine un moment suprem in care poti aprecia cu adevarat portalul catedralei Notre-Dame. Razele soarelui, din ce in ce mai apropiate de orizontala, parasesc incet pavajul si se catara pe fatada verticala, pentru a scoate in evidenta nenumaratele sculpturi, in contrast cu umbrele lor, pana cand marea rozasa, ca ochiul unui ciclop, se inroseste de parca ar reflecta focul unui furnal.Victor Hugo, Cocosatul de la Notre-DameAstazi, toata lumea o deplange, in toate limbile.Paris Match12019Vocea de la telefon sugera urgenta."Sunt la Paris!"spunea. "Porneste televizorul!"Ma aflam acasa, in bucatarie, impreuna cu Barbara, sotia mea. Tocmai terminaseram cina. Nu bausem vin, ceea ce s-a dovedit a fi un lucru bun,pentru ca, desi inca nu stiam asta, urma sa fie o noapte lunga. Vocea de la telefon apartinea unei vechi prietene. Ea infruntase multe crize, ca membru al parlamentului si ca ministru, si e o fire imperturbabila, dar acum parea socata.
Stiti deja ce am vazut pe ecranul televizorului: minunata catedrala Notre-Dame din Paris, una dintre cele mai mari realizari ale civilizatiei europene, era in flacari.Privelistea ne-a uluit si ne-a tulburat profund. Ceva nepretuit murea in fata ochilor nostri. Sentimentul era naucitor, de parca se cutremura pamantul.Cunosc bine catedrala. O data, impreuna cu Barbara, am participat la slujba de la miezul noptii, acolo. Mii de oameni se inghesuiau in interior. Lumini discrete aruncau umbre adanci pe culoarele dintre banci, colindele rasunau de-a lungul navei, iar bolta, mult deasupra noastra, era invaluita in intuneric. Cel mai impresionant mi se parea faptul ca inaintasii nostri sarbatorisera Craciunul la fel, in aceasta cladire, timp de peste opt sute de ani.Vizitasem biserica de multe alte ori. Prima data cand o admirasem fusese in 1966, la prima mea calatorie in afara Regatului Unit, desi ma tem ca pe atunci, la varsta de saptesprezece ani, eram mult prea interesat de fetele din grupul nostru ca sa acord o atentie serioasa catedralei. Iar ultima vizita fusese cu doar patru saptamani inainte, cand,mergand pe malul stang al Senei, ma lasasem fermecat, ca de obicei, de privelistea magnifica a turnurilor gemene si a contraforturilor zvelte.De indata ce am inceput sa ma gandesc rational la ceea ce vedeam la televizor, am inteles ce anume ardea si cum prindea forta incendiul, dar jurnalistii care comentau nu intelegeau –si cum ar fi putut sa inteleaga? Ei nu studiasera constructia catedralelor gotice. Eu o facusem, in timp ce ma documentasem pentru Stalpii Pamantului, romanul meu despre construirea unei catedrale medievale imaginare. O scena-cheie din capitolul patru descria incendierea vechii catedrale din Kingsbridge, asa ca ma intrebasem: cum ia foc, de fapt, o mare biserica din piatra?Ma cocotasem in spatiile prafuite de sub acoperisurile catedralelor, inclusiv la cele din Canterbury si Florenta. Ma urcasem pe grinzile uriase ce traversau navele si ma uitasem in sus la capriorii care sustineau acoperisul. Observasem resturile uscate care se adunadeseori in asemenea locuri: bucati vechi de lemn sau de sfoara, ambalaje de mancare lasate de muncitorii de la intretinere, impletituri de nuiele de la
cuiburile pasarilor si resturile uscate ale celor de viespi. Eram sigur ca incendiul de la Notre-Dame pornise de undeva de sub acoperis, probabil cand o tigara aruncata sau o scanteie de la o instalatie electrica aprinsese niste gunoaie care, la randul lor, incendiasera grinzile de lemn. Si distrugerile care rezultau de aici amenintau sa distruga cladirea. M-am hotarat sa impartasesc aceste ganduri si altora,asa ca am scris pe Twitter:Capriorii inseamna sute de tone de lemn, vechi si foarte uscat. Cand acestia ard, acoperisul se prabuseste, iar resturile care cad distrug plafonulboltit, care se prabuseste si el si darama puternicii pilastri din piatra ce tin toata structura in picioare.S-a dovedit ca supozitia mea a fost corecta, exceptand faptul ca subestimasem rezistenta pilastrilor si a arcadelor, care au fost deteriorate,dar, din fericire, nu au fost iremediabil distruse. Iata cum este descrisa in Stalpii Pamantului,din perspectiva staretului Philip, prabusirea catedralei din Kingsbridge:Un trosnet il facu sa ridice privirea. Chiar deasupra lui, o grinda uriasa aluneca incet, piezis. Avea sa cada peste el. Staretul se repezi in transeptul sudic, unde Cuthbert se uita la el cu o expresie speriata. O intreaga sectiune a acoperisului, cu trei structuri triunghiulare de barne si capriori plus tablele prinse pe ele, se prabusea in interior. Philip si Cuthbert priveau transfigurati, aproape uitand de propria lor siguranta. Acoperisul cazu peste una dintre marile arcade din centru. Enorma greutate a lemnului si plumbului in cadere crapa structura de piatra a arcadei, cuun sunet exploziv si prelung, ca un tunet. Totul se intampla cu incetinitorul, parca: grinzile cadeau incet, arcada se spargea incet, zidaria distrusa cadea incet prin aer. Mai multe grinzi din acoperisse desprinsera si apoi, cu un zgomot tunator, ca de trasnet, o intreaga sectiune a zidului de nord al altarului se cutremura si incepu sa alunece in transeptul nordic.
Philip era consternat. Distrugerea unei asemenea cladiri impunatoare era stranie si,totodata,socanta. Era ca si cum ai privi un munte prabusindu-se ori un rau secand: niciodata nu-i trecuse prin minte, cu adevarat, ca se putea intampla. Abia daca-si putea crede ochilor.In timp ce se insera, in 15 aprilie 2019, locuitorii Parisului ieseau pe strazi si camerele de televiziune prezentau mii de fete coplesite de durere, luminate de flacari, unii privitori cantand imnuri, altii doar plangand in timp ce isi vedeau iubita catedrala arzand. In postarea din acea noapte care a primit cele mai miscatoare raspunsuri din partea urmaritorilor mei spuneam:Francais, francaises, nous partagons votre tristesse.Francezi si frantuzoaice, va impartasim tristetea.Ar fi trebuit scris nous partageons, cu "e",dar nimeni n-a luat in seama greseala.Exista oameni care stiu despre catedralele medievale mai multe decat stiu eu, dar ziaristii nu le cunosteau numele. Pe al meu il cunosteau datorita cartilor mele, si stiau,de asemenea,ca in Stalpiiam scris despre o catedrala, asa ca dupa numai cateva minute am inceput sa primesc mesaje din partea redactiilor de stiri. Mi-am petrecut seara respectiva acordand interviuri la televiziune, la radio si in presa scrisa, explicand in engleza si in franceza ce se intampla in Ile de la Cité.In timp ce acordam interviurile, continuam sa urmaresc evenimentele.Flesa centrala, zvelta ca un varf de sageata si inalta de nouazeci de metri, era un posibil loc de pornire a incendiului si acum ardea infernal. Era construita din 500 de tone de grinzi de stejar si avea un acoperisdin foi de plumb care cantarea 250 de tone, iar lemnul cuprins de flacari devenise, rapid, prea slab ca sa sustina toata acea povara. Momentul cel mai emotionant al serii, pentru multimile adunate pe strazi si pentru milioanele de spectatori aflati in fata televizoarelor, a fost cel in care flesa s-a inclinat intr-o parte, s-a frant ca un batde chibrit si a cazut prin acoperisul in flacari al navei.
Notre-Dame paruse intotdeauna sa fie eterna si, fara indoiala, constructorii din Evul Mediu se gandisera ca va rezista pana in ziua Judecatii de Apoi, dar iata ca, acum, vedeam cu totii ca putea fi distrusa. In viata fiecarui baiat vine un moment in care realizeaza ca tatal lui nu este atotputernic si invulnerabil. Omul in varsta are slabiciuni, se poate imbolnavi si, intr-o zi, va muri.Prabusirea flesei m-a trimis cu gandul la acel moment.Parea ca nava era deja o ruina. Mi s-a parutca vad flacari intr-unul dincele doua turnuri si am stiut ca, daca acestea se prabusesc, intreaga catedrala va fi distrusa.Presedintele Emmanuel Macron, un lider reformator radical aflat in toiul unei batalii incrancenate si violente cu cei care nu-i agreau reformele, a vorbit in fata camerelor de televiziune si a devenit, cel putin pentru o vreme, conducatorul recunoscut al unei natiuni franceze unite. Aimpresionat lumea intreaga si mi-a adus lacrimi in ochi atunci cand a spus, cu incredere nestramutata: "Nous rebatirons". Vom reconstrui.Seara, m-am dus la culcare si mi-am pus ceasul sa sune la 4.30 dimineata, pentru ca ultima solicitare primita fusese aceea de a aparea la o emisiune televizata matinala, a doua zi devreme.Ma temeam ca soarele va rasari peste o gramada fumeganda de moloz, in Ile de la Cité, acolo unde se inaltase, mandra, catedrala Notre-Dame. Faptul ca zidurile, la fel ca mareatapereche de turnuri cu sectiune patrata din extremitatea vestica, erau inca in picioare a fost extrem de incurajator. Situatia nu era atat de rea pe cat se temuse toata lumea, si m-am indreptat spre studioul de televiziune cu un mesaj de speranta. Mi-am petrecut ziua de marti in diverse interviuri,apoi, miercuri, am zburat la Paris pentru o dezbatere in cadrul emisiunii de televiziune La Grande Librairie (Marea librarie),despre simbolismul catedralelor in literatura si in viata. Nu mi-a trecut nicio clipa prin minte sa raman acasa. Notre-Dame era prea apropiata de sufletul meu. Nu sunt o persoana religioasa, si totusi merg la biserica. Iubesc arhitectura, muzica, cuvintele Bibliei si sentimentul ca impartaseasc ceva profund cu alti oameni. De multa
vreme imi gasesc o pace spirituala profunda in interiorul marilor catedrale, asa cum fac milioane de alti oameni, credinciosi si necredinciosi deopotriva. Si mai am inca un motiv sa fiu recunoscator pentru existenta catedralelor: dragostea pentru ele mi-a inspirat romanul care a devenit, fara indoiala, cea mai indragita carte a mea si, probabil, cea mai buna.Presedintele Macron spusese ca Notre-Dame va fi reconstruita in cinci ani. Unul dintre ziarele franceze raspunsese cu un titlu care se traduce cam asa: "Macron crede in miracole". Dar atasamentul francezilor fata de Notre-Dame este profund. Catedrala a fost scena unor evenimente esentiale din istoria Frantei. Toate indicatoarele rutiere care te informeaza cat de aproape te afli de Paris masoara distanta pana la Kilometrul zero, o stea de bronz incrustata in pavajul din fata catedralei Notre-Dame.Clopotul cel mare din turnul sudic, numit Emmanuel, poate fi auzit in tot orasul atunci cand suna in cunoscuta sa nota fa diez, la bucurie sau la necaz, pentru a vesti sfarsitul razboiului sau pentru a anunta o tragedie ca aceea din 11 septembrie 2001.In plus, este intotdeauna lipsit de intelepciune sa-i subestimezi pe francezi. Daca exista cineva care poate sa faca un lucru, ei sunt aceia.Inainte sa zbor inapoi spre casa, de la Paris, editorul meu francez m-a intrebat daca n-asvrea sa ma gandesc sa scriu ceva nou, despre dragostea mea pentru Notre-Dame, in urma evenimentului teribil din 15 aprilie. Profiturile obtinute din vanzarea cartii aveau sa fiedonate fondului pentru reconstructie, la fel ca drepturile mele de autor. –Sigur, i-am raspuns, o sa incep chiar de maine.Si iata ce am scris.
