Descriere - Negociind cu Uniunea Europeana. Volumul IV - Pregatirea mediului de negociere
Partea I a acestui volum reflecta o parte din dialogul permanent pe care Delegatia Nationala de Negociere l-a avut cu componentele societatii, de la tineret la sindicate, patronate, universitari si cercetatori stiintifici, mediu de afaceri, farmacisti, agricultori, voluntari, ONG-uri, partide parlamentare, reprezentanti ai administratiei centrale si locale etc.
In cadrul discutiilor, au fost abordate atat teme referitoare la metodologia si stadiul negocierilor de aderare, precum si aspecte referitoare la efectele aplicarii acquis-ului pentru diferite capitole de negociere, cum ar fi Agricultura, Uniunea Economica si Monetara, Dreptul societatilor comerciale, Politica regionala etc., modul in care acestea influenteaza diferite grupuri sociale si viata cetatenilor.
Dar crearea mediului intern de negociere nu se opreste aici. Comunicarea cu populatia este esentiala: informarea permanenta a cetatenilor privind impactul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, efectele pe care le are aplicarea acquis-ului comunitar pentru diferite capitole de negociere, solicitarile Romaniei in negocieri si rezultatele obtinute la finalizarea capitolelor sunt tot atatea aspecte care pot duce la o cunoastere mai buna a transformarilor pe care societatea romaneasca le necesita pentru aderarea la Uniunea Europeana, astfel incat cetatenii romani sa fie euro-realisti, capabili sa opteze in cunostinta de cauza pentru aderarea la UE.
Pentru a putea comunica atat cu majoritatea populatiei, cat si cu diverse grupuri tinta, mass-media este un vehicul esential in acest proces. Pentru a demonstra cat de important este rolul presei in procesul de pregatire interna, voi aminti un singur exemplu - inregistrarea produselor de origine. Mass-media a inteles mai rapid decat multi producatori ca marcile produselor de origine trebuie inregistrate la OSIM pentru ca Romania sa poata negocia produsele traditionale, pe care producatorii nostri sa le comercializeze pe piata Uniunii Europene.
Dupa ce presa a inceput sa relateze tot mai mult despre acest subiect, producatorii romani au inteles ce trebuie sa faca, iar numarul marcilor pentru produsele romanesti inregistrate la OSIM a crescut exponential in cateva zile. Asadar, rolul mass-media in comunicarea privind integrarea europeana este esential.
Partea a II-a volumului cuprinde o selectie a interviurilor acordate in cursul anilor 2001-2002 in presa scrisa si audiovizuala. Acestea se refera atat la aspecte generale privind negocierile de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, cat si la capitolele de negociere deschise si inchise provizoriu in perioada mentionata.
In plus, sunt reflectate diferite intalniri, consultari tehnice in plan intern si extern, cu statele membre si candidate, cu Comisia Europeana etc. Cred ca principalul scop al acestor interviuri este de a incerca sa explice care sunt efectele aplicarii normelor europene pentru cetatean, dar si pentru intreaga societate romaneasca.
Autorul
ISBN: 973-590-919-7
An aparitie: 2003
Nr. de pagini: 452
Format: 17x24