Descriere - Natura surprinzatoare
Conform Dictionarului explicativ al limbii romane, o enciclopedie este acel "tip de lucrare lexicografica, de proportii diferite, care trateaza sistematic termeni de baza (nume comune si proprii), notiuni din toate domeniile sau dintr-un singur domeniu, fie in ordine alfabetica, fie pe probleme sau pe ramuri”. Cartea "Natura suprinzatoare”, scrisa si ilustrata de Florence Guiraud, isi transgreseaza statutul de simpla carte stiintifica, angrenand cititorului intr-o incursiune, deopotriva artistica si literara, in fabulosul univers al totului inconjurator.
Structurat in sapte capitole, volumul se deschide cu o prefata care motiveaza atat demersul autoarei, cat si resortul care sta la baza acestuia. Astfel, Florence Guirand pleaca de la premisa valorificarii marilor enciclopedii realizate in timpul Epocii Luminilor, in urma misiunilor de explorare a noilor continente. In acest context, pentru a reda cat mai amanuntit descoperirile facute, calatorii naturalisti porneau la drum insotiti de artisti, acestia ilustrand, in cele mai fine detalii, elementele de flora si de fauna. Iar fascinatia creata in jurul acestor crochiuri, acuarele sau gravuri este cu-atat mai mare cu cat punerea lor in pagina reprezinta nu doar o ilustratie de tip stiintific, ci si o opera de arta.
Avand ca sursa de inspiratie frumusetea deosebita a acestor desene naturale, cartea "Natura suprinzatoare”se coaguleaza ca un melanj de subiecte alese in mod subiectiv si tratate aleatoriu. Pe rand, capitolele se inscriu urmatoarelor tematici: "Pasarile sub lupa”, "Gaini, curcani, fazani & co”, "Insecte fel de fel”, "Si acum, fluturi”, "Vietuitoare marine”, "Si tot in lumea subacvatica”, "Un festival al pestilor”.
Fiecare sectiune contine o introducere in subiectul invocat si o serie de ilustratii elocvente pentru categoria in care se inscriu, expunand detaliat sau in ansamblu diversele exponate care suscita curiozitatea si mirarea. La aceste intrari se adauga si un "Repertoriu aleatoriu”, rubrica in care sunt mentionate adevaruri amuzante, surprinzatoare sau bizare despre vietatile supuse observatiei. Spre exemplu, stiai ca rata mare, "cand adoarme intr-un loc expus pradatorilor, deschide regulat ochii pentru a supraveghea imprejurimile” sau ca pestele inger cu inele "este atat de ingust, incat se strecoara usor printre bratele coralilor si ai gorgonelor”?
Scrisa si ilustrata de Florence Guirand, enciclopedia "Natura surprinzatoare” captiveaza cititorul prin lejeritatea expunerii continutului stiintific, maiestrit cu dibacie literara si transpus in cheie interactiva, si isi reitereaza valoarea cultural-educativa prin iscusinta ilustratiilor, reprezentate la granita dintre precizia si rigoarea stiintifica si ludicul artistic.