Descriere - Miraculosul formei si manifestari in literatura si arta
Conceptul ordonator al intregului studiu conceput de Roxana Zanea este acela de miraculos, asa cum il defineste Tzvetan Todorov in deja clasica sa Introducere in literatura fantastica. Minunea si miracolul sunt sinonime la care apelam pentru a numi si califica fapte sau acte peste fire supranaturale, cum ar fi invierea din morti, transformarea apei in vin, indestularea unei multimi cu trei paini si doi pesti etc. Miracolul sau minunea isi face loc in Evanghelii, in Faptele Apostolilor si, mai tarziu, in legendele hagiografice care, acum, in secolul al XIII-lea, vor fi adunate in celebra culegere a lui Jacobus de Voragine sub titlul de Legenda aurea.
Experienta legata de sacru sau, cu un alt termen, de numinos, miraculosul tine de viziunea teologica, construita de biserica. Credinta in miracol, intretinuta cu deosebire prin literatura liturgica, este legata, cum observa A. Jolles, Einfache Formen, de cultul relicvelor, dar si de cultul moastelor facatoare de minuni, de procesiuni, de pelerinaje si de cruciade, institutii ale Evului Mediu. Pot fi urmarite, de altfel, glisari semnificative de la magicul romanului breton la relicva crestina a carei cautare face obiectul aventurii cavalerului exemplar – Parsifal si Graalul.
Asemenea glisari corespund unor reconstructii ale mentalului care aduc nu numai deplasari de accente, ci au ca efect si o reevaluare a magicului care, asociat vrajitoriei, este impins intr-un fond al reprezentarilor negative, demonice, dezlantuind cele mai drastice sanctiuni ale bisericii. Socotit de Tzvetan Todorov un gen diferit de miraculos, fantasticul, ca tip de viziune, este o descoperire mult mai tarzie a literaturii si presupune din partea autorilor rafinament si subtilitate, o buna stapanire a ambiguitatii, ca procedeu de natura sa conduca la construirea unui enunt purtator al unui dublu si contradictoriu mesaj ce urmareste, ca efect de lectura, deruta, confuzia cititorului solicitat, simultan, de un dublu sistem cauzal – al ordinii naturale si al ordinii supranaturale.
Genul miraculos, desi se nutreste din supranatural, refuza ambiguitatea, conciliind, cu suport in valorile morale, doua paliere ontologice – al umanului si al sacrului. Articularea unor elemente ce tin de ordinea sacrului, pur sau impur, in cealalta ordine, a omenescului, apare ca o consecinta "chemata" de substanta morala a lumii pe care, dupa caz, o rasplateste sau o pedepseste. O asemenea viziune sta si la baza altor institutii medievale, pe care le acrediteaza, cum ar fi, de exemplu, ordalia, o institutie juridica de mare autoritate, consonanta multor altora proprii medievalitatii.
Miraculosul, ca tip specific de viziune, ar fi, asadar, criteriul in functie de care autoarea isi delimiteaza teritoriul in care se va angaja. Campul de cercetare, extins din zona literaturii in zona artelor plastice, capata contur cu ajutorul unui corpus de texte si imagini medievale, occidentale, bine ales, asupra caruia se concentreaza efortul analitic.
Textelor analizate li se recunosc stratificarile interioare, inaparente, care trimit la peisajul social al epocii, la orizontul lingvistic, la traditii si obiceiuri ale vietii cotidiene, la religie, mitologie, arta etc. Un consistent excurs, necesar, este de natura sa faca distinctia intre fantastic si miraculos, sa repertorieze functiile miraculosului in lumea medievala, sursele sale si o tipologie, totul sustinut cu exemple convingatoare, de natura sa ilustreze temele si simbolurile ordonatoare ale universului investigat. Silviu Angelescu
ISBN: 978-973-21-1001-0
Nr. pagini: 264
Format:140x205
