Descriere - Minti sclipitoare, Minti antrenate si Fii propriul tau lider (Editie revizuita)
In aceasta carte inedita - prima dintre cele doua existente in acest volum - Augusto Cury impartaseste cu cititorii reflectiile sale asupra fascinantei lumi a mintii umane.
Suntem singura specie, dintre milioanele existente in natura, care gandeste, care are constiinta de sine si isi scrie povestea. Un privilegiu de nedescris. Dar am scris, oare, o poveste care ne elibereaza sau una care ne intemniteaza? Multi traiesc in societati libere, dar sunt sclavii emotiilor lor. Nu-si antreneaza psihicul pentru construirea unei iubiri inteligente si a unei minti sclipitoare si, de aceea, dezvolta tulburari psihice care ii controleaza si ii sufoca pe ceilalti.
Toti vrem sa avem o minte sanatoasa, alimentata cu bucurii, libera, sigura pe ea, flexibila, creativa, dar foarte adesea ne lasam, in mod iresponsabil, mintea libera, nesupravegheata si neprotejata. Mintile timide, agitate, anxioase, imature, pesimiste, inspaimantate, oscilante si depresive sunt consecinta acestei lipse de administrare si protectie. Minti sclipitoare, Minti antrenate abordeaza aceste teme pe baza Teoriei Inteligentei Multifocale, pe care autorul a dezvoltat-o de-a lungul a peste 25 de ani.
Daca am compara mintea umana cu un minunat teatru, unde crezi ca se afla majoritatea oamenilor? Pe scena, regizand sau jucand piesa, ori in sala, ca spectatori pasivi ai conflictelor, pierderilor si dramelor care au loc? Tu unde afli? Pe scena sau in sala? A fi actor principal in teatrul vietii nu inseamna sa nu dai gres sau sa nu suferi. Inseamna sa-ti faci si sa-ti refaci propria poveste personala, sa-ti recunosti greselile si sa inveti sa-ti gestionezi gandurile si emotiile.
Fii propriul tau lider
In a doua carte, Fii propriul tau lider, descoperi instrumentele necesare pentru a deveni autorul propriei istorii si pentru a face din viata ta un mare spectacol. Iesi din public! Urca pe scena! Gaseste-ti curajul sa fii propriul tau lider!
Traim intr-o epoca minunata: noile tehnologii ne permit accesul, in doar cateva minute, la cunoasterea acumulata de secole si putem strabate lumea fara sa iesim din casa. Cu toate acestea, niciodata n-au existat atatia oameni singuri, atatia oameni atat de putin dezvoltati la nivel emotional si atat de putin realizati. Ce se intampla cu noi? De fapt, trebuie sa cucerim inca o frontiera, poate cea mai importanta dintre toate: cea a spatiului nostru launtric. Daca nu ne cunoastem pe noi insine, niciodata nu vom fi capabili sa traim viata pe care o meritam.
De-a lungul acestor pagini, reputatul autor Augusto Cury ne invata sa cunoastem, sa gestionam si sa ne controlam emotiile pentru a fi, cu adevarat, propriii nostri lideri si autorii vietii noastre, adica fiinte umane cu adevarat libere.