Descriere - Metronom - o emisiune de Cornel Chiriac
Cuvant inainte / 7
I. Primele amintiri / 11
II. Scoala primara / 17
III. Nelu sau Cornel Chiriac / 20
IV. Ciclul al II-lea: clasele V – VII / 26
V. Perioada liceului: clasele VIII – XI / 28
VI. Cornel si ... fetele / 31
VII. Scurta incursiune in ambianta acelor ani / 38
VIII. Lungul sir al hobby-urilor lui Cornel
Cornel – "compozitor” si baterist / 45
Cornel – actor de teatru / 46
Cornel – "artist plastic” / 50
Cornel – fotograf / 53
Cornel – filatelist / 53
Cornel – " poet” / 55
IX. "Perioadele” lui Cornel
"Satisfactie” / 59
"Sa fim grotesti” / 61
"Bizar!” / 63
Cornel "rebel” / 64
X. Jazz-ul este viata noastra sau "Unora le place jazz-ul” / 72
XI. "Une voix du Kloakan” si "Jazz-Cool”: istoria unei reviste manuscrise si neclandestine / 85
XII. Clubul de jazz de la Casa Studentilor din Bucuresti / 107
XIII. Oameni pe care i-am cunoscut
Janci Körössy / 109
Marius Popp / 113
Cristian Colan / 114
Johnny Raducanu / 117
Peter Banyoi / 119
XIV. Radio Bucuresti 98,3 FM: ?Sa-l redescoperim pe Cornel Chiriac?, o emisiune de Sorin Mihai Savin / 121
XV. Angajarea lui Cornel Chiriac la Radio si nu numai / 132
XVI. 9 mai 2009: reuniunea fan-club-ului Cornel Chiriac / 136
XVII. Interviu cu Gerlinde (Linda) Schuster, logodnica lui Cornel / 141
XVIII. Convorbire cu Florina, cumnata lui Cornel Chiriac / 157
XIX. Conversatie imaginara cu Cornel Chiriac / 161
XX. Poate fi considerat Cornel Chiriac un martir?! Pledoarie pentru cinstirea lui / 174
XXI. Epilog/ 179
Marturii / 184
Index de nume / 216
Cuvant inainte Metronom - o emisiune de Cornel Chiriac
Imi promisesem dupa moartea lui Cornel sa scriu o carte despre el. Mi-am respectat promisiunea si am publicat astfel in anul 2008 o prima carte – confidenta pe care am dedicat-o mamei lui Cornel. In gandurile mele cele mai ascunse cartea se adresa si celor multi, care-l cunoscusera in perioada pitesteana a vietii sale, prieteni si colegi de scoala si pentru care Cornel a fost si a ramas camaradul cu care se intalneau in Pitesti pe Strada Mare, la bara la "Staicu”, la scoala, la cate un "ceai” sau cu care au baut un sprit candva. Ne-am laudat poate uneori ca l-am cunoscut, ca am fost colegi sau prieteni cu el atunci cand il auzeam vorbind la Radio. Niciodata insa nu ne-a trecut prin minte amploarea extraordinara a impactului pe care l-a avut asupra tineretului vremii cel pe care-l numeam Nelu si care devenise intre timp Cornel Chiriac.
Cele spuse aici nu trebuie sa va surprinda prea tare. Acum cativa ani am cunoscut in Spania, la Rosas, o doamna al carui tata avusese pe vremuri o brutarie. Guresa ca toti spaniolii, cand a auzit ca eu cu sotia si cu fratele meu Emil Udrescu nu scapam nicio ocazie ca sa vedem Muzeul Salvador Dali de la Figueras precum si orice altceva ce-l privea pe celebrul artist catalan, ne-a povestit o intamplare cu Salvador Dali. Atunci cand era copila, Dali trecea adesea si cumpara paine din pravalia tatalui sau; schimba de fiecare data cu el cateva cuvinte. Intr-o zi, vazand-o pe fiica acestuia jucandu-se prin pravalie si afland ca era aniversarea ei - implinea 6 ani - Salvador Dali i-a cerut tatalui o foaie de hartie pe care a desenat o furnica; l-a semnat si i l-a dat tatalui pentru fetita spunandu-i, cu emfaza-i binecunoscuta, ca intr-o zi desenul va valora o avere. Uimiti de o asemenea intamplare, i-am cerut doamnei – care era fetita de acum mai bine de 60 de ani - o fotocopie a desenului; dupa mai multe zile de cautare ne-a spus ca nu-l mai gaseste: "Nu mai stiu pe unde l-am pus, nu-l mai gasesc, caci de atunci ne-am mutat de mai multe ori”. Niciun moment nu i-a trecut prin minte acestei doamne, in toata aceasta perioada de peste 60 de ani, ca detinea in casa o adevarata comoara: un Dali.
Asa s-a intamplat, respectand proportiile, si cu Cornel. El nu era decat colegul si prietenul nostru. Din pacate, nici mai tarziu n-am avut imaginea adevaratei lui valori. Pana intr-o zi....
Am terminat astfel prima carte despre el intitulata "Pagini despre Cornel Chiriac” si am publicat-o pe banii mei in anul 2008. A fost scoasa in 191 de exemplare, in marea lor majoritate oferite prietenilor si colegilor nostri din Pitesti. Intamplarea a facut sa-l cunosc in acea perioada pe animatorul unuia dintre fan-club-urile Cornel Chiriac. Il numesc aici pe Paul Ionescu; era pentru prima data cand aflam de existenta fan-club-urilor ce poarta numele lui Cornel, caci sunt mai multe. Am avut astfel placerea dar si stupefactia sa intalnesc o buna parte din cei care se strang anual ca sa-si depene amintirile despre Cornel, sa-i cinsteasca memoria. M-a uimit sinceritatea lor spontana si fidelitatea lor eterna si inconditionata. Ce oameni! Pentru acesti admirabili fani ai lui Cornel am decis sa scriu cartea de fata. Le multumesc astfel lui Nini Vasilescu, lui Cornel Ionel Predut, lui Lorica Mocanu, lui nea Vrabie Ion, lui Ion Vasile din Tuzla, lui Ghita Vanghele, lui Radu Nicolescu, lui Ionel Noana si celor multi care m-au ajutat sa descopar ce a insemnat Cornel pentru generatia lor.
Liviu Tofan si Trudi Dumitrescu, colegii lui Cornel de la Europa Libera precum si Linda Schuster, logodnica lui Cornel, m-au ajutat sa cunosc viata sa de dincolo de Cortina de Fier, de la München.
Cartile Ioanei Magura Bernard, a lui René Al. De Flers, precum si cea a lui Nicu Covaci, m-au facut sa inteleg mai bine personalitatea atat de complexa a lui Cornel.
Colegii lui de la Radio Bucuresti sau de la TVR mi-au fost de mare ajutor cu amintirile lor depanate in cadrul emisiunilor ? Sa-l redescoperim pe Cornel Chiriac ?, realizate de Sorin Mihai Savin. Emisiunile lui Doru Ionescu "Remember Cornel Chiriac” de la TVR Cultural au reusit sa adune pentru telespectatori marturii inedite despre cel care a marcat pentru totdeauna generatia '65 – '75. Am realizat astfel inca odata, daca mai era nevoie, varietatea "mediilor” pe care le-a marcat "fenomenul” Cornel Chiriac. Le sunt recunoscator astfel fratilor Florin-Silviu si Octavian Ursulescu, lui Geo Limbasanu, lui Camil Petrescu jr., lui Florian Lungu, lui Paul Grigoriu, lui Florian Pittis, chiar daca nu mai este – din pacate – printre noi si multor altora pe care-i rog sa ma ierte ca nu i-am amintit aici. Ei se vor regasi foarte probabil in paginile cartii. Acestora li se adauga cei multi, necunoscuti inca noua, care nu l-au uitat si nu-l vor uita niciodata pe Cornel Chiriac, "profesorul” lor de muzica si nu numai.
Abia acuma, scriind aceasta carte, am avut revelatia adevaratei valori intelectuale a lui Cornel. Sunt mandru sa fac parte dintre voi toti, cei a caror viata a fost marcata pentru totdeauna de acest meteor: Cornel Chiriac. Fara nicio indoiala vorbesc aici si in numele vechilor si fidelilor sai prieteni din Pitesti, colegii nostri de scoala si de nebunii: Maita, MisuPiputul, Gelu, Costel Maliusca, Bebe Turcu, dar si a celorlalti care nu mai sunt printre noi si care i-au fost tot asa de apropiati: Valerica Dinescu, Victor Chiriac, Mot Mihai...
Cu aceasta carte incepe si se sfarseste scurta mea cariera de scriitor. Nu este vorba despre o falsa modestie si nici de o fanfaronada gratuita. E purul adevar! Nu sunt si nu voi fi niciodata scriitor in acceptiunea nobila pe care i-o atribui. In plus, departarea de tara in ultimii 20 de ani a facut ca bagajul activ de cuvinte sa se diminueze un pic; constat apoi ca nici topica frazei scrise nu mai este uneori cea obisnuita, ca sa nu mai vorbesc de capcanele noilor (oare a cata oara!?) reguli ortografice.
Sa-mi fie iertate astfel stangaciile inerente unui autor numai de publicatii stiintifice. Si cum n-am vrut sa ratez ocazia primei intalniri veritabile cu cititorii, am facut toate eforturile de care am fost capabil, sau aproape toate, pentru a termina aceasta carte. Am certitudinea ca ea reprezinta numai inceputul procesului de redare a lui Cornel Chiriac memoriei romanesti.
Volumul poate fi considerat intr-un fel doar o confidenta asupra tineretii noastre si nimic mai mult.
Despre autor
Mircea Udrescu
Anul publicarii: 2010
Pagini: 234
Editia: I