Descriere - Manualul colectivitatilor locale. Aspecte teoretice si aplicatii practice - Cezar Corneliu Manda
Redactat sub forma unui manual, ca mijloc stiintific, cu caracter interdisciplinar, adaptat cercetarii elementare in domeniul stiintelor administrative circumscrise analizei si explicarii vietii colectivitatilor teritoriale din Romania, demersul se constituie intr-un instrument pe cat de accesibil si de facil, pe atat de util si important in relevarea specificitatii manifestarii autonomiei locale din cadrul geografic national, contribuind nemijlocit, la cunoasterea fenomenului de catre toti cei interesati de studiul organizarii si functionarii administratiei publice locale romanesti – studenti, masteranzi, cercetatori, functionari publici, alesi locali sau doar simpli cetateni, ca membri activi ai colectivitatilor locale din care fac parte.
Lucrarea, structurata in doua parti distincte, una teoretica, cealalta practica, articulate si imbinate intr-o maniera unitara si armonioasa, isi propune ca finalitate reliefarea aspectelor de maxima generalitate, dar si a celor esentiale, specifice organizarii, procedurilor, dar si mecanismelor de functionare a institutiilor administrative locale, autonome, proprii sistemului administratiei colectivitatilor locale din Romania.
Firul lucrarii se inscrie pe coordonatele aplicarii la nivel national a principiului fundamental ce sta la temelia administratiei colectivitatilor locale, specific statelor democratice si de drept, anume cel al autonomiei locale, cu toate elementele si particularitatile sale, precum si cu ansamblul consecintelor induse la nivelul administratiei romanesti, in acord cu normele si exigentele europene in materie, raspunzand astfel, tuturor celor isi doresc sa cunoasca, aprofundand, problematica organizarii si functionarii administratiei publice locale din tara noastra.
Element de noutate
Lucrare adaptata cercetarii elementare in domeniul stiintelor administrative circumscrise analizei si explicarii vietii colectivitatilor teritoriale din Romania ce reprezinta un instrument pe cat de accesibil si de facil, pe atat de util si important in relevarea specificitatii manifestarii autonomiei locale din Romania.
Din cuprins
colectivitatile teritoriale din Romania
administratia colectivitatilor locale in sistemul administratiei publice romanesti
organizarea administratiei publice locale pe baza principiului autonomiei locale si a descentralizarii serviciilor publice
autoritatile administratiei publice locale si mandatul alesilor
competenta autoritatilor administratiei publice locale
activitatea autoritatilor administratiei publice locale
controlul administratiei publice locale
Puncte forte
structura ce faciliteaza urmarirea ideilor expuse
bibliografie cuprinzatoare
aspecte practice relevante
detalierea procedeelor de decizie ale institutiilor din conducerea administratiilor locale
abordare interdisciplinara cu referiri la stiintele de ramura
exercitii pentru consolidarea cunostintelor insusite
Despre autor
Cezar Corneliu Manda este doctor in drept, conferentiar universitar la Facultatea de Administratie Publica, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (2015-prezent), fiind titularul cursurilor de Teorie a administratiei publice, Stiinta administratiei publice, Institutii ale administratiei colectivitatilor locale si al celui de Autonomie locala.