Descriere - Lilith si demonii capitalului. Economia pe canapeaua lui Freud - Oliver Tanzer
Lilith si demonii capitalului este un proiect editorial sustinut de MARFIN BANK ROMANIA.
Lilith si demonii capitalului este o carte care diseca sistemul nostru economic si arata ca este profund tulburat si bolnav.
Multi cred ca economia functioneaza dupa legile logicii si ratiunii. Dimpotriva. Economia este mereu zguduita de noi crize, iar actorii ei – bancheri centrali, directori, politicieni – actioneaza adesea in baza unor iluzii, psihoze si tulburari de personalitate.
Cine vrea sa inteleaga cu adevarat economia trebuie sa o priveasca prin lentila terapeutica. Tomáš Sedláček si Oliver Tanzer pun economia noastra sa se intinda pe canapea si ajung la concluzii suprinzatoare, dar si tulburatoare.
De zeci de ani specialistii incearca sa explice crizele economice moderne prin logica si matematica complexa. Dar defectele sistemului nostru economic nu au mai nimic de-a face cu cifrele si modelele. Economia noastra sufera de o serie intreaga de boli: infiltrarea principiului concurentei in vietile noastre provoaca cicluri economice maniacale si depresive, dependenta maladiva de jocuri de noroc pe pietele financiare si strategiile cleptomane de castig destabilizeaza societatea. Motivele trebuie scoase la iveala.
Aceasta carte contine un diagnostic al acestor tulburari si propuneri de tratament. Tomáš Sedláček, autorul succesului de librarie Economia binelui si a raului, si Oliver Tanzer, senior editor la Die Furche, pun economia sa se intinda pe canapea si descopera lucruri alarmante.
Lilith si demonii capitalului este o analiza a manifestarilor parapsihologice ale sistemului nostru economic, care explica "lucruri neobisnuite, intr-o vreme neobisnuita” si care arata nivelul profund de tulburare la care a ajuns acesta. In locul unei abordari clasice, Tomáš Sedláček si Oliver Tanzer prefera sa puna sub semnul intrebarii sistemele si mecanismele economice, indemnand catre o schimbare sistemica a proceselor din societate, dar si a viziunii indivizilor, una fara cealalta fiind de neinchipuit.
Echipa Marfin Bank
Nr. de pagini : 384
Anul aparitiei : 2017