Descriere - Introducere in management
Aceasta lucrare se adreseaza specialistilor din economia reala, respectiv celor care au optat pentru perspectiva pragmatica asupra a ceea ce numim management, fie ei economisti, ingineri, juristi, functionari in administratia publica, decidenti politici etc. Admitem explicit ca optica autorilor pe marginea unor subiecte din acest volum este uneori, probabil, usor idealista, insa ramanem tributari principiului "orice practica se bazeaza pe teorie”, numai ca practicienii nu constientizeaza intotdeauna acest fapt (Peter Drucker, 2005).
Exprimam speranta ca lucrarea de fata va prezenta un anume interes pentru diferiti manageri, decidenti, cercetatori, consultanti, evaluatori si alte profesii similare/apropiate; aproape ca nu exista tip de organizatie in societatea moderna (partidele politice, universitatile, Biserica, ONG-urile, primariile, institutiile de educatie, asociatiile, fundatiile, cluburile sportive, agentiile de orice tip etc.), organizatii in care sa nu se resimta necesitatea apelului la diverse constructii teoretice in management.
Actualmente, este extrem de greu de imaginat care anume va fi tipul de management aplicat de corporatia viitorului si care va fi modelul de competitie intre "actorii” economiei globale (formulam unele sugestii de acest tip in capitolul final al lucrarii!). Este insa cert ca toate tipurile de organizatii isi vor focaliza strategiile catre exploatarea cunostintelor ca nou tip de resursa.
Cunostintele in afaceri sunt "ceva” predominant imaterial, abstract, de tip expertiza, copyright, proceduri, cutume, trucuri, reguli si orice altceva ce poseda toti salariatii, incepand cu functionarul obisnuit si pana la seful executiv. Referindu-ne la modelul de competitie din economia globala, este de prezumat ca acesta va ramane de tip capitalist si/sau postcapitalist insa, oricat de amplu ar fi recursul la imaginatie, este dificil de spus daca va predomina competitia sau cooperarea intre toti actorii implicati; "adevarata cheie a evolutiei nu este competitia, ci cooperarea”, spune David Korten (1999).
Asteptam din partea tuturor celor enumerati anterior, cu interes si deschidere, opinii, sugestii si critici, in speranta ca editia viitoare a lucrarii de fata va fi mult mai completa/pertinenta; asa cum spunea marele filosof Martin Heidegger, dinamica autentica a unei stiinte se exercita prin revizuirea, uneori radicala, a insesi conceptelor sale fundamentale (1927). Nu exista un adevar absolut enuntat pentru totdeauna; dimpotriva, avem datoria de a sugera noi intrebari si de a cauta permanent, cu rabdare si perseverenta, raspunsuri!
Autorii
ISBN: 978-973-709-407-0
An aparitie: 2008
Nr. de pagini: 688
Format: 17x24