Descriere - Intelligence si Servicii Secrete
Fara indoiala ca in ultimii treizeci de ani s-au petrecut sub ochii nostri tot felul de evenimente care aveau sa demonstreze, altele doar sa sugereze ori sa creeze suspiciuni, ca pe fronturile secrete lucrurile nu stateau tocmai in litera legii. Derapajele fiind acceptate doar cu avizul celor care detin puterea reala, adica al securocratilor, ca sa utilizam terminologia unor fosti ofiteri din serviciile de spionaj si contraspionaj americane. Prin cultura de securitate oamenii au inceput sa priceapa tot mai bine ca adevarata putere pe plan intern si international nu o detin alesii, ci doar cei ce se afla in fruntea institutiilor de forta (Armata, Servicii Secrete, Procuraturi si Tribunale Militare), secondati si sprijiniti serios de marii bancheri ori manageri ai transnationalelor. Puterea securocratilor este in fond puterea celor care nu au responsabilitate in fata electoratului. Responsabilitate au doar cei alesi, iar unii dintre ei nu prea au habar de tot ceea ce se petrece pe frontul secret. Ei vor doar informatii de la intelligence cu care sa poate conduce natiunea. Din nefericire primesc de cele mai multe ori doar ceea ce vor securocratii sa le transmita
In plan global se pune accentul pe securitatea colectiva si intelligence-ul interagentie, adica schimbul de informatii si cooperarea in mai multe domenii ce vin sa compatibilizeze structurile specializate, in primul rand serviciile secrete, pentru a putea face fata amenintarilor, riscurilor si chiar agresiunilor ce pun in pericol pacea omenirii. Si in acest domeniu, atat institutiile internationale cat si sistemul actual de drept umanitar international, creatii ale secolului trecut, se vad de multe ori depasite de fenomenele care produc adevarate dezastre in randul societatilor democratice moderne: terorismul, crima organizata transnationala, si mai recent pandemia de coronavirus, la care mai puteam adauga dezastrele naturale si razboaiele hibride, care tin in tensiune mase mari de oameni.
Traim in libertate, pace si deci in securitate sau in insecuritate? Iata o intrebare la care sunt sigur ca fiecare cititor al acestei carti va fi in stare sa-si formuleze singur un raspuns la finalul lecturii.