Descriere - Impreuna dumiriri pe cale, volumul I
Multumesc tuturor celor care m-au incurajat si celor care m-au mustrat. Multumesc Domnului Gigel Chiazna, generosul administrator al site-ului nostru pentru osteneala, rabdare si intelegere. Multumesc maicutelor impreuna ostenitoare cu mine la Centru si in Manastire. Multumesc tuturor celor care s-au rugat sau se roaga pentru noi si impreuna cu noi la intalnirea din fiecare seara de la orele 22.00. Multumesc, mai ales, lui Dumnezeu, Cel ce, tinandu-Si fagaduinta de a fi cu noi pana la sfarsitul veacului, Si-a aratat milostivirea si prezenta de fiecare data cand am strigat dupa ajutor si luminare. Tot ce este ziditor in aceste pagini, Ii apartine Lui si tot ce nu este ziditor, sau chiar aduce sminteala sau nedumerire, imi apartine mie si neputintelor mele nearatate Lui. Va rog, pomeniti-ma intr-o rugaciune ca Domnul sa ma primeasca si pe mine ca pe o "sluga netrebnica” dar "credincioasa” ca sa intru mereu mai profund in Bucuria Lui cea sfanta si nepieritoare! Rugand pe Domnul sa va rasplateasca rabdarea si intelegerea, va imbratisez cu nadejdea unei mai fericite intalniri in El, in Ziua cea mare a Judecatii de Apoi!
Monahia Siluana Vlad
Suferinta, necazuri, intristari si incercari
Draga Maicuta,
Problema care ma framanta este: de ce nu putem, sau nu pot (nu stiu altii cum sunt) sa acceptam suferinta, pierderea celor dragi, suferinta altora, cu alte cuvinte, de ce sufar, de ce nu pot fi indiferenta, sau sa sufar in limite, sa-mi treaca repede (in virtutea credintei). Am pierdut o mama si doi frati in floarea varstei, (unul dupa altul, nici n-am avut vreme sa ma vindec de un doliu). Stiu ca va e cunoscut acest sentiment. In schimb daca ma uit la televizor si vad dezastrul altora ii inteleg, dar nu accept disperarea, mi se pare ridicol sa nu te stapanesti!!? Parca ma vad pe mine in oglinda si mi se face rusine (asa arat eu cand plang?). Mi-am propus sa ma schimb, daca as putea! In acest sens ma gandesc la preotii care ne dojenesc spunand ca nu avem credinta in Dumnezeu, si daca il amintesc pe Sfantul Ioan Gura de Aur, el este foarte "dur” cand vorbeste despre morti, plansul este de neinteles. Acum accept ca suntem putin credinciosi si suntem slabi! Intrebarea care urmeaza ma chinuie si as vrea sa-mi spui ce crezi despre asta, o rog pe Maica Domnului sa ma ierte pentru indrazneala!
De ce a suferit Maica Domnului? Era o femeie sfanta si fara de pacat (dupa salasluirea Duhului Sfant in Ea, asa spun Preotii). Stia Cine este Fiul ei, Iisus a spus-o de atatea ori (Imparatia Mea este sus la Tatal Meu). Stia ca va invia in trei zile. Stia ca se va inalta si va sta de-a dreapta Tatalui. Avea credinta in Tatal Cel ceresc ("…ca s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mantuitorul meu” etc.). …Toate le stia, nici nu mai pot sa le enumar, si totusi a suferit cumplit, "sabia” i-a trecut prin inima de suferinta. Se zice ca exista un loc la Ierusalim care se memoreaza, "locul unde a lesinat Maica Domnului”. Cred ca m-ai inteles, roaga-te la Maica Domnului sa ma ierte pentru indrazneala, nu caut decat sa gasesc un "medicament” pentru mine.
Cu dragoste duhovniceasca,
Maria
Maria mea draga,
Dar cum sa nu suferim cand pierdem pe cineva drag? Ba, suferim pentru ca este firesc sa uram moartea si sa ne doara lipsa celui plecat de la noi. Aceasta suferinta este chiar iubirea pe care i-o purtam si pe care o marturisim plangand de dor si de durere. Doar ca aceasta suferinta, ca si iubirea din timpul vietii sau a bucuriei de a fi impreuna, trebuie pazita de pacat: de frica, revolta, lipsa de credinta si incredere in fagaduintele Domnului, ruperea de Biserica si Sfintele ei slujbe… Ea se cere intregita cu nadejde in viata vesnica, cu nadejdea in mantuirea sufletului drag plecat de la noi, cu grija sa ne intalnim mereu in dor, in rugaciune, in Sfanta Liturghie si la propria noastra plecare de aici…
Avem multe de facut pentru cei dragi plecati de langa noi. Sfanta Biserica ne invata si noi trebuie sa ne insusim aceasta invatatura. Altfel ne vom intalni numai cu mormantul din cimitir si nu cu persoana iubita, vom plange un mort si nu pe cineva viu in Dumnezeul Cel Viu. Adevarata intalnire este in Sfanta Liturghie. Acolo, daca il aducem prin pomenirea pe care o face parintele citindu-i numele de pe pomelnicul nostru, va fi impreuna cu noi la Liturghia care este nu numai ce vedem noi, ci si cereasca. Si se va impartasi impreuna cu noi, in felul randuit lor acum. Sabia care a strapuns inima Maicii Domnului e sabia prin care intra iubirea jertfelnica in viata noastra, iubirea care nu urmareste sa nu "suferim cumva”, ci sa ajungem chiar si prin ea la fericirea si bucuria pierdute prin pacat si moartea adusa de el.
Maica Domnului te intelege si te iubeste, iti cunoaste fiecare tresarire de durere pe dinauntru si te va invata cum poate fi traita fara revolta, fara razvratire si fara pierderea Bucuriei pe care ne-a daruit-o deja Domnul. In ea totul este "DA, fie mie dupa Cuvantul Tau!”. Si aceasta nu doar in sensul ca primesc suferinta, ci in sensul ca am incredere ca prin ea ajung la bucurie, ca marturisesc si eu adevarul cantat in Biserica "Prin Cruce a venit bucurie la toata lumea!”. Ea in aceste momente face posibil ceea ce este imposibil pentru noi, cei mici.
De ce a suferit Maica Domnului? Ca sa intre deplin in Bucuria Fiului si Dumnezeului ei si sa devina Maica noastra, a celor mici care avem nevoie de sprijin pe Cale, pentru a invata ca ceea ce nu e posibil la om, e posibil la Dumnezeu: Bucuria pe care nu o ia nimeni si nimic de la noi!
Te imbratisez cu drag si intelegere,
M. Siluana
Anul aparitiei: 2009
Nr.pagini: 264
