Harun si Marea de Povesti (2003) - Rushdie, Salman

Am stat destul de mult in cumpana daca sa ma chinui sa fac recenzie la aceasta carte. Ma gandeam ca, fiind atat de proasta, nici macar sa nu amintesc de ea. Asta pana cand am adunat cateva mirari de genul "pai auzisem ca e super buna". Nu imi dau seama exact daca se poate spune despre Rushdie ca este un scriitor la moda, in maniera "Coelho", cert este ca tot citind recenziile Anei-Maria, am tras concluzia ca trebuie sa vad si eu cum scrie. Cartea "era acolo", si daca tot am vazut-o, am zis sa o iau.

Harun si Marea de Povesti este, dupa cum ii spune si numele, o poveste, doar ca de dimensiuni mai mari, iar pe tot parcursul ei mi s-a parut ca Rushdie respecta un tipar al acestui gen. Firul narativ e destul de simplu: Harun si tatal lui, briliant povestitor, locuiesc intr-un oras atat de trist incat si-a uitat numele. De fapt, si in orasele vecine totul este trist si multi platesc destui bani ca sa il auda pe Rasid spunand incredibilele lui povesti. Insa atunci cand sotia lui pleaca de acasa, Rasid isi pierde darul povestirii, si decide sa se dezaboneze de la robinetul de povesti.

Ce urmeaza sunt aventurile celor doi in "tara povestilor", unde se trezesc in mijlocul unui razboi (care nu e chiar un razboi) intre natia de povestitori si cea care vrea sa ii reduca la tacere prin otravirea oceanului lor de povesti. Oricat de sumbra ar parea ultima fraza, Rushdie nu reuseste sa faca la fel in alambicarea lui de situatii, pentru ca totul pare o gluma.