Descriere - Grilajul din fereastra
Privi muntele si ii facu bine, incerca sa faca o drumetie imaginara, pornind de la poalele sale impadurite. Gasi o carare cu ochii mintii pe care inainta cu elan. Era racoare si pasarile
galagioase impanzeau locul. Cararea era asemeni unui covor de vegetatie moarta pe care pasii nu se vor auzi, ar fi ca si cum ar pluti. Poteca isi facea loc printre pietrele de dimensiuni mari, roase de aluviunile care se scurgeau dinspre varf spre poale. Brazii inalti si drepti ca niste lumanari din catedrala strajuiau falnici si impozanti panta care devenea din ce in ce mai abrupta. Din cauza
umbrei dese facuta de ei, iarba era rara si firava, iar imprejurimile aratau ca un covor pastelat tesut de natura. Aerul era curat si racoros, iar daca linistea ar avea un loc al sau credea ca aici ar fi, in acest loc virgin. Din covorul maro ieseau toporasi albastri facand locul sa arate ca intr-
un basm frumos. Pietrele erau curate si fara grohotis, ceea ce insemna ca fusese o iarna abundenta, iar zapada transformata in apa a spalat totul in calea ei, lasand locul
curat ca si cand o gospodina atenta a maturat bine.