Descriere - Geografia cuaternarului. Editia I
Perioada cuaternara (dupa unii geologi inceputul unei noi ere) prin ceea ce ofera studiului, constituie un sistem extrem de complex si in plina evolutie dar cu o dinamica variabila in timp si in spatiu la nivelul intregului Glob. Abundenta si densitatea elementelor caracteristice ingreuneaza cunoasterea in amanunt si in totalitate a regimului de manifestare a lor si a corelarii diverselor rezultate. Ca urmare au rezultat fie abordari unilaterale conceptuale pe studierea detaliata de catre geologi, biologi, antropologi, hidrologi, geomorfologi, paleoclimatologi a constituentilor de baza care definesc acest nou parcurs din evolutia Terrei, fie sinteze asupra tuturor acestora (urmarite in sistem) dar cu grad diferit in demonstrare, exemplificari si grad de racordare (raportare mai ales in timp si ca amploare) in functie de orientarea preocuparilor specialistului, destinatia lor (curs universitar, tratat, popularizare etc.) sau scoala stiintifica unde s-a format si pe care o reprezinta (americana, sovietica – rusa, engleza, scandinava, germana, franceza etc.).
In tara noastra exista multe lucrari bazate in majoritate pe cercetari si cartari care privesc unilateral diversele aspecte concrete ale cuaternarului. Cele mai multe vizeaza relieful glaciar, periglaciar, terasele, luncile, evolutia bazinului Marii Negre etc., fiind realizate de geomorfologi. La fel de insemnate sunt studiile privind depozitele cuaternare (aproape in totalitate concentrate pe cele din Campia Romana si din unele depresiuni), evolutia faunei si florei (analize sporopolinice) infaptuite de geologi si peleontologi dar si unele incercari (chiar sinteze) cu caracter paleoclimatic, in majoritate avand ca reper studiile din vestul si centrul continentului. Infaptuirea de prezentari ale tuturor laturilor problemelor cuaternarului este extrem de redusa fie ca acestea s-ar referi la spatiul romanesc, fie la cel continental ori al intregului Pamant. O astfel de lucrare este absolut necesara nu numai pentru pregatirea de specialisti in diversele directii ale cercetarii acestei perioade dar mai ales in intelegerea corecta de catre orice doritor a evolutiei mediului natural in interactiunea tot mai acerba cu formele de presiune exercitata de societatea umana asupra lui.