Descriere - Foarte bine, multumesc
[IDEICADOU2024]
Dupa ce s-a remarcat ca maestra a comediei, in calitate de co-scenarist al unor seriale sclipitor de inteligente si debordand de umor situational, ca Schitt's Creek sau Working Moms, Monica Heisey debuteaza in literatura cu un roman savuros, unde isi foloseste spiritul satiric si inventivitatea comica pentru a investiga un divort modern, cu toate complicatiile si crizele lui.
Maggie se simte bine. Foarte bine, multumesc.
Desigur, nu mai are bani. Jon era cel care gestiona banii, iar jobul part-time de asistent universitar nu-i permite sa inchirieze acelasi apartament central. Casatoria care trebuia sa incununeze noua ani de relatie plina de pasiune a durat doar 608 zile. Dar la venerabila varsta de 29 de ani, Maggie e hotarata sa-si traiasca din plin noua viata de Divortata Surprinzator de Tanara™.
Cu ajutorul unui grup de prieteni coborati parca din seria Bridget Jones, Maggie isi exploreaza primul an de celibat, trezindu-se uneori pe podea, alteori in paturi straine si punandu-si intrebari dificile despre viitor.
Imbinand hohote dezlantuite de ras cu observatii profunde, Foarte bine, multumesc e o comedie tandra si dulce-amara, care expune nesiguranta relatiilor moderne, a prieteniilor si a cautarii unei identitati.
Monica Heisey iti ofera veselie si sensibilitate, superficialitate si profunzime, si o viziune personala, intensa si neasteptata asupra ideii de iubire in zilele noastre.