Descriere - Fiul tinutului de gheata
Intr-un timp pe care mintea nu il poate cuprinde, oamenii si animalele traiau dimpreuna. Intre ele nu era nicio diferenta, caci toate aveau un suflet si un spirit. In aceasta lume plenara s-a nascut si el, cel caruia Jackie Morris i-a scris si i-a ilustrat povestea – "Fiul tinutului de gheata”.
Lumea lui era pestera albastra unde ursoaica il ocrotea atat pe el, cat si pe fratele lui. Dar intr-o zi, un corb l-a rapit si l-a dus departe, lasand-o in urma pe mama cu obrajii brazdati de lacrimi. In alt capat al tinutului, un vanator se grabea spre casa. Acesta auzi un strigat puternic de corb care zbura, iar pe pamant ii ramase o mogaldeata invelita intr-o bucata de blana alba. Odata ajuns acasa, barbatul si sotia lui aflara dinauntrul ei un copil.
Vreme de sapte ani, cei doi i-au spus copilului povesti si i-au cantat. Si mai mult decat orice, l-au iubit. Insa toate acestea pana-ntr-o zi cand, aflat la vanatoare cu tata si cu mama, fiul s-a pierdut de ei in timp ce urmarea corbul. Vazandu-se ratacit, acesta a continuat sa mearga, dar nimic nu-i parea familiar. Dupa o vreme, l-au parasit si puterile, iar oboseala si frica l-au cuprins tot mai tare.
Atunci, au aparut ei. Copilul a intins mana spre cel mai mare dintre ursi, iar in inima acestuia vibra cuvantul "frate”. Curand o revazu si pe mama ursoaica – aceasta il cuprinse, iar el isi ingropa fata in blana ei si ii inspira adanc mirosul.
In acest rastimp, vanatorul le luase urma si se apropia de ei. Crezuse ca ursii i-au mancat copilul si-si promise ca acestia vor plati cu propriul sange fapta. Dar, vazandu-l pregatit de a ucide, baiatul nu-l lasa si se arunca intre vanator si ursoaica. Niciun strop de sange nu fu varsat, iar ursoaica ii multumi vanatorului pentru grija purtata puiului ei, linistita fiind ca acesta s-a intors printre semenii lui. Barbatul facu de indata acelasi lucru si fu pregatit sa-si ia copilul acasa.
La vederea acestei situatii, fiul implineste un gest fabulos, tradandu-si dualitatea fiintei si reamintindu-ne conditia superioara a predecesorilor sai: iarna va locui cu ursii fiintand ca urs, iar vara va locui cu oamenii copiindu-le obiceiurile. Luand aceasta decizie, copilul-urs repara, prin intermediul dragostei, sciziunea dintre om si animal si echivaleaza esenta, sufletul si spiritul dintre doua fiinte.
Cartea "Fiul tinutului de gheata”, scrisa si ilustrata de Jackie Morris, ilustreaza o poveste emotionanta despre anularea alteritatii celei mai profunde, prin intermediul dragostei.