Descriere - Fise de drept privat roman
Fisele de drept privat roman vin in completarea Cursului de drept privat roman, ele fiind gandite cu scopul de a-i ajuta pe studenti in procesul de vizualizare in spatiu a informatiilor pe care trebuie sa le invete.
Cursul de drept privat roman a fost realizat pentru a raspunde nevoii studentilor de a intelege cat mai in profunzime fenomenul juridic. Din dorinta de a raspunde la cat mai multe dintre intrebarile (reale sau potentiale) ale cititorilor, am oferit in Curs un volum destul de mare de informatii, institutiile de drept roman fiind analizate in detaliu.
Este adevarat insa ca volumul mare de informatii il poate coplesi pe studentul aflat la inceput de drum. Anticipand presiunile exercitate asupra tinerilor de a absorbi nenumarate notiuni in termen cat mai scurt, propunem aceste Fise de drept privat roman. Ele au fost elaborate astfel incat sa asigure o invatare facila, gratie prezentarii schematice a notiunilor de baza. Intreaga materie imbraca forma unor fise, scheme si tabele care sa ajute o rapida fotografiere mentala a principalelor institutii juridice romane.
Cu scopul de a-i incuraja pe tinerii studenti sa caute raspunsuri in carti si de a-i apropia de acestea, recomandam ca cercetarea celor doua materiale sa se realizeze in ordinea studiului gradual. In prima faza, este indicata insusirea conceptelor prevazute in Fisele de drept privat roman, care asigura o baza temeinica in cunoasterea materiei.
Dupa ce studentul stapaneste cadrul general al dreptului roman, intelegerea profunda a materiei se va realiza prin parcurgerea Cursului de drept privat roman, care va explica rationamentele juridice ale arhitectilor dreptului roman, precum si legaturile de cauzalitate dintre toate institutiile juridice romane, raspunzand la intrebarea - de ce? au fost ele elaborate in respectiva maniera.
Alina-Monica Axente