Descriere - Festivalul International de Poezie "Oskar Pastior" Sibiu 2007
Festivalul International de Poezie "Oskar Pastior” de la Sibiu a reunit la prima editie, din anul 2007, poeti din numeroase tari europene, care se revendica, in buna masura, din traditia modernismului experimental sau a avangardismului; pentru cei invitati, limba nu reprezinta doar un mijloc de exprimare poetica, ci este substanta poetica in sine.
Festivalul International de Poezie "Oskar Pastior” de la Sibiu a reunit la prima editie, din anul 2007, poeti din numeroase tari europene, care se revendica, in buna masura, din traditia modernismului experimental sau a avangardismului; pentru cei invitati, limba nu reprezinta doar un mijloc de exprimare poetica, ci este substanta poetica in sine. Demersul acestui festival nu a urmarit sa favorizeze o anumita orientare in poezie, cat mai ales sa acorde atentia cuvenita limbajului poetic – atit de diferit de la tara la tara, de la individ la individ –, adica tocmai materiei prime a poeziei. Lecturile publice si discutiile au pus in lumina faptul ca, dincolo de diferentele specifice si de multitudinea idiomurilor scrise si vorbite, exista un spatiu mental comun poeziei europene.
Unicitatea intalnirilor dintre autori si public, dintre stilurile lor poetice, diferite in sine, produce tocmai acea atmosfera singulara – dar efemera –, in care limbajul poetic transcende granitele lingvistice sau geografice. Or, antologia de fata isi propune sa salveze atmosfera singulara de efemerul consubstantial ei, sa o imortalizeze si sa o redea in scris publicului care nu a avut ocazia sa o traiasca pe viu.