Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.
 
 

Fata din Nazaret - Popescu, Petru

Fata din Nazaret

Editura CURTEA VECHE


Acest produs se afla in stocul furnizorului iar in cazul in care titlul a fost recent epuizat/delistat din stocul acestuia veti fi informat prin email si sms in maxim 7 zile lucratoare.
Apreciere: 0.0/7 (0 voturi)
Calificativul nostru
Recomandat
Status: epuizat
Timp confirmare stoc: 1 - 7 zile lucratoare

Beneficii:

Descriere - Fata din Nazaret

Intitulat "Fata din Nazaret", in traducerea lui Mihnea Gafita, volumul o are ca personaj principal pe Maria, in varsta de 17 ani, viitoarea mama a lui Iisus Cristos, deocamdata doar fiica rabinului Ioachim si a Anei.

Romanul lui Petru Popescu este o reinterpretare din perspectiva laica a nasterii imaculate a intemeietorului crestinismului Iisus Hristos. Din aceasta perspectiva, pana la un punct, textul autorului se conformeaza formulei de succes inventate de Dan Brown, cu "Codul lui da Vinci". Acolo Iisus este casatorit cu Maria Magdalena si are posibila descendenta pana azi. Aici, adolescenta Mariamne, fiica lui Ioachim si a Anei, din satul Nazaret din Iudeea guvernata de Irod, se marita cu Iosif, ramane insarcinata si urmeaza sa-l nasca pe Mesia.

Intriga narativa incepe cu sosirea in tinut a lui Pilat din Pont, trimis al Imparatului de la Roma in cautarea unei teofanii care sa coaguleze imperiul sub o credinta mai proaspata decat politeismul decadent al Romei si se termina o data cu aceasta noapte a nuntii, rodnica, dar plina de sumbre promisiuni de viitor. Ce mai urmeaza dupa - intalnirea dintre Pilat din Pont, si el indragostit de frumoasa si voluntara fecioara, si perechea care deja asteapta copilul, intoarcerea in sat a iudeilor prigoniti de Irod o prima oara -, tin de epilogul povestii.

Intriga este indemanatica si bine condusa, urmand retetele romanului popular. Tehnic vorbind, autorul alterneaza naratiunea la persoana a treia, cand personajul din prim-planul scenei este Pilat, si la persoana intai, cand personajul narator este chiar Maria. Ei sunt inconjurati de o multime de figuri bine conturate si vii, si ele: Octavia, nepoata imparatului si sotia impusa lui Pilat imediat ce ramane insarcinata cu unul dintre nenumaratii ei amanti, parintii Mariei, bogatii satului, in permanent razboi, prietena adolescenta a Mariei ucisa in locul ei, etc.

Toate personajele sunt foarte vii, Petru Popescu are o intuitie fina a feminitatii adolescentine, alternanta starilor interioare de candoare si sfintenie, cu cele de senzualitate pura si tocmai de aceea lipsita de pudoare, alcatuieste un amestec foarte indraznet. Bogatia si dinamismul episoadelor, respectarea si apoi abaterea inteligenta de la firul narativ cunoscut de cititor fac lectura foarte antrenanta.

Este desigur un roman de consum, de buna calitate, cu pagini dense, despre putere, credinta, dragoste, teme recurente in literatura autorului, cu un plus de atractie datorat ideii pe muchie de cutit, de negare a nasterii imaculate a lui Iisus Hristos, una dintre imaginile cele mai adanc inradacinate in mentalul colectiv romanesc si crestin, in general. Daca gnosticismul aproximativ al lui Dan Brown neaga puritatea lui Iisus, aici autorul neaga insasi Puritatea cu majuscula. E o carte care poate pune la incercare disponibilitatea publicului romanesc de a distinge naratiunea literara de cea religioasa.



Numar pagini:310
Anul aparitiei:2010
Cartea "Fata din Nazaret ". face parte din categoria carti >> Beletristica - Literatura universala - Romane a catalogului LibrariaRomana.ro. Cartea este scrisa de catre Popescu, Petru si a fost publicata la Editura CURTEA VECHE Pentru orice solicitare apelati departamentul Suport Clienti LibrariaRomana.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
LibrariaRomana.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.


Alte carti de la editura CURTEA VECHE

Editura Curtea Veche este una dintre cele mai renumite edituri din Romania, cunoscuta pentru diversitatea si calitatea titlurilor publicate. Fondata in 1998, editura si-a propus sa ofere cititorilor carti care sa inspire, sa educe si sa contribuie la dezvoltarea personala si profesionala. Cu un portofoliu vast, care acopera domenii precum literatura universala, dezvoltare personala, psihologie, istorie, biografii si carti pentru copii, Curtea Veche promoveaza lectura ca mijloc de imbogatire a vietii.

Printre autorii publicati se numara personalitati internationale de renume, precum Barack Obama, Michelle Obama, Dale Carnegie, Yuval Noah Harari si Simon Sinek, dar si autori romani contemporani. Editura este cunoscuta si pentru colectia sa de carti regale, dedicata Casei Regale a Romaniei. Prin calitatea editarii si varietatea temelor abordate, Curtea Veche a devenit un punct de referinta in cultura romaneasca, adresandu-se unui public larg, interesat de cunoastere si dezvoltare continua.

Clientii care au cumparat acest produs au mai achizitionat

Nu exista comentarii referitoare la acest produs.