Descriere - Facebook. Fabrica de narcisism - Editia I
Acest eseu se afla in mainile dumneavoastra pentru ca sunteti sau veti fi un client al Facebook Inc. Aveti probabil propria pagina, ceea ce presupune ca sunteti fericitul posesor al unui computer, al unui smartphone, al unei tablete - sau chiar utilizatorul lor alternativ. Am scris "fericitul posesor", pentru ca nivelul de dezvoltare al socie¬tatii noastre mentine aceste jucarii tehnologice intr-o zona financiar prohi¬bitiva pentru foarte multi. Dorinta de aliniere a consumato¬rilor romani este direct proportionala cu nivelul mediu de trai: mai putini bani, mai multe fantasme. Patetismul acestor dorinte mi se pare firesc. Odinioara, obiectul visat era destinat unui consum perso¬nal, in orizontul ludic al reveriei egoiste. Acum, nu mai dorim jucarii pentru noi si cercul nostru restrans de amici reali, ci terminale prin care ne conectam, ipotetic, la intreaga lume. Orice societate umana alcatuieste, redundant, o retea. Indivizii sunt reuniti in fratrii si aso¬cia¬tii diverse, valorile locuiesc laolalta intr-un imaginar mitico-religios menit sa stocheze memoria comunitara, ierarhia are o verticala cu etaje interdependente. Niciodata insa societatea umana nu a fost mai complexa - si mai ascunsa de ea insasi - decat acum. Si nu e vorba despre o crestere graduala a complexitatii - asa cum se intampla cand roata carului devine cauciuc auto -, ci despre o explozie cu indice ametitor, despre o supernova antropologica. (Teodor BACONSCHI)
Fragment :
Bataliile revolutionare, anticlericale, progresiste, pozitiviste, scientiste, nihiliste sau agnostice specifice ultimelor doua secole au remodelat institutii, regimuri politice si mode intelectuale, insa doar la suprafata pasionata a vietii sociale occidentale.
Ele nu au inlocuit perspectiva religioasa asupra lumii: s-au straduit s-o deplaseze, s-o resemantizeze, s-o confiste, s-o naturalizeze, fara a proba eventualitatea unei metafizici lipsite de transcendenta.
Pana si ateismul militant, ca optiune libera, are un panteon de eroi care – de la Democrit, pana la Bertrand Russel si Richard Dawkins – le inspira adeptilor cultul Stiintei chemate sa rupa lanturile "obscurantismului".
Pretul acestor experimente a fost ridicat, asa cum reiese din posteritatea teologico-politica a lui Nietzsche, ganditorul care a propovaduit – in registru antiplatonic – "rasturnarea valorilor", critica rati onalismului liberal si tentativa de a reinventa o cultura tragica in afara religiei.
Insul modern, deghizat in Supraom, a "compensat" emanciparea sa poliedrica prin cresterea violentei intraspecifice. A ajuns, prin genocid, crima de masa, represiune, distopii totalitare, inarmare nucleara si maltratare a ecosistemelor, la un pas de propria extinctie.
Dumnezeul monoteist a fost evacuat, insa politeismul valorilor secularizate a produs o baie de sange inutil: sangele e "util" numai in logica sa cri ficiului, iar crestinismul a introdus in lumea umana sacrificiul nesangeros.
Ca jertfa deopotriva sublimata si reala, Euharistia marcheaza cea mai profunda transformare din istoria culturala a omului. Din compasiune fata de tribulatiile libertatii, nu voi cadea in ispita de a vedea masacrele industriale ale ultimului secol drept o pedeapsa divina, ca urmare a instrainarii voluntare dintre om si Creatorul sau....
Din Cuprins :
O deschidere
El tema de nuestro tiempo
Era celebritatii
Marea trancaneala digitala
Omul nou 2.0
Agora digitala
False identitati
Fragmentarea discursului
Drumul spre interjectie
Iluzia autoritatii
Este FB o noua societate politica?
Generatia Facebook
Alfabetizarea informatica
Nou mod de transmitere a cunoasterii
In pielea goala
Omenirea deconectata
Distantarea sceptica
Etica autolimitarii
Reasumarea civilizatiei occidentale
Nr. de pagini : 176
Anul aparitiei : 2015
Cartea "Facebook. Fabrica de narcisism - Editia I ". face parte din
categoria carti >>
- - a catalogului LibrariaRomana.ro.
Cartea este scrisa de catre Baconschi, Teodor si a fost publicata la Editura HUMANITAS
Pentru orice solicitare apelati
departamentul Suport Clienti LibrariaRomana.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
LibrariaRomana.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.