Descriere - Exil la Tomis - Ion Marculescu
M-am intrebat de ce acest poet deplin, matur, cu o scriitura bine individualizata, cu discurs poetic inteligent, cu subtilitati ideatice, indrazneli lingvistice percutante, nu este mai cunoscut in lumea literara de azi. De vina e, poate, modestia sa.
Pare un matematician al unei formule ce inchide misterul nasterii poeziei, pare un filosof statuand legile dupa care ele, cuvintele, se asambleaza, se aglutineaza, se imprietenesc ori se hartuiesc pentru intaietate spre acel edificiu invizibil numit inefabil, pare un chimist decantand parfumuri, care si ele se potenteaza, se sustin in caleidoscopul fascinant al unei lirici seducatoare.
Ion Marculescu a asimilat poezia moderna ridicand derizoriul la nivel de arta elaborata. Ideile sale ne surprind, dar nu socheaza, venind parca dintr-o ordine prestabilita, universala. Planurile mari se intretaie cu cele mici, banalul coabiteaza cu extraordinarul mascat si revelat unde si cand nu te astepti. Finalurile poeziilor sale sunt rarisime, sunt surprize ce vin sa rastoarne tot ce se construise inainte, lasand provocarea reconstituirii sau a alegerii altei rute de intelegere. VICTORIA MILESCU