Descriere - Executarea hotararilor judecatoresti in contenciosul administrativ. Editia 2
Aflata la a doua editie, lucrarea de fata constituie o analiza detaliata a procedurii de executare a hotararilor judecatoresti pronuntate in conditiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 262/2007, precum si a hotararilor judecatoresti in materia contenciosului administrativ pronuntate de catre instantele speciale de contencios administrativ in baza unor acte normative speciale, prin raportare la dispozitiile procedurale din dreptul comun.Valorificand doctrina si jurisprudenta romana si franceza, precum si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii Europene de Justitie de la Luxemburg, autorul analizeaza atat problematica executarii hotararilor judecatoresti pronuntate in materia contenciosului administrativ in conditiile Legii nr. 554/2004, cat si a celor pronuntate de catre alte instante decat cele de contencios administrativ pe calea recursului paralel. O atentie deosebita se acorda executarii hotararilor judecatoresti prin care au fost solutionate litigii derivand din acte administrative emise de catre autoritati publice cu atributii in materia fondului funciar. De asemenea, prin raportare si la dispozitiile Codului de procedura fiscala, este examinata procedura de executare a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii in materie contraventionala.