Descriere - Estetica operei de arta
Cartea aceasta are alura unui decupaj monografic, in centrul caruia se afla opera de arta si este rezultatul unei tratari din perspectiva holistica. Opera de arta ca obiect specific in lumea obiectelor culturale si de civilizatie este tratata ca realitate si concept in intensiunea si extensiunea acestora.
Cartea aceasta are alura unui decupaj monografic, in centrul caruia se afla opera de arta si este rezultatul unei tratari din perspectiva holistica. Opera de arta ca obiect specific in lumea obiectelor culturale si de civilizatie este tratata ca realitate si concept in intensiunea si extensiunea acestora. Cartea poate fi considerata si un portret cuprinzator al tuturor obiectelor considerate opere de arta. Odata "azvarlit" in lumea obiectelor naturale, omul s-a simtit marginit si chiar constrans, iar aceste doua stari au devenit impuls si nevoie de dezmarginire,dezmarginire orizontica, temporala si spatiala. Astfel ca activizandu-si gandirea, sensibilitatea si imaginatia le-a folosit ca mijloace si procedee ale evadarii din constrangerile naturii care i-au fost date. Astfel ca toate obiectele produse de om sunt artificiale si satisfac cele doua conforturi
ale sale: cel biologic si cel spiritual.
Din ansamblul environmentului care il impresoara am distins obiectele denumite opere de arta, a caror totalitate deschisa si dinamica constituie arta, cu infatisarea ei de univers in expansiune. De aceea am cautat si am disociat caracteristicile operei de arta prin care se distinge de marea diversitate a obiectelor in care e plasata si cu care coexista,cea mai importanta fiind unitatea indestructibila dintre suportul ei fizic si continutul ei spiritual, rezultata din solidaritatea dintre expresie si continut. Unitatea expresie, suport fizic si continut face ca orice opera de arta indiferent de rangul ei axiologic sa fie un obiect unicat, irepetabil si ireversibil.
Functionand in marea diversitate a obiectelor naturale si culturale, operele de arta satisfac in cea mai mare masura nevoia omului de imaginat, care este o nevoie de evadare si dezmarginire spatio-temporala, in care isi recunoaste prin trairi fascinatorii modul sau propriu de
fiintare in cosmos.
Gheorghe Ceausu
Autor; Gheorghe Ceausu
Anul publicarii; 2016
Format; 140 x 200 mm
Nr. pagini; 462
Colectia; Filosofie