Descriere - Esenta autismului
William Stillman, Esenta autismului. Dezvaluirea secretelor spirituale ale cunoscatorilor inimii omenesti – o perspectiva dincolo de etichetari.
"Autismul a fost descris ca misterios, straniu, devastator si o adevarata enigma pe care sunt chemati sa o dezlege cei care il analizeaza din exterior si care incearca sa-i faca sa para normali pe cei care sufera de aceasta tulburare. Aceia dintre noi care au ales o cale diferita si-au dat seama ca abordarea autismului din interior ofera o perspectiva complet diferita. Esenta autismului ne antreneaza intr-o calatorie a descoperirii laturii spirituale a autismului, atat de des neglijata si ignorata de catre cei care cauta cu disperare vindecarea. Cartea aceasta este, pentru noi toti, un adevarat indemn la trezire, in sensul de a-i privi din alta perspectiva pe cei care sunt diferiti de noi. Esenta autismului constituie o lectura obligatorie pentru oricine doreste sa inteleaga si sa stabileasca o legatura cu persoanele cu tulburari din spectrul autist.” Gail Gillingham Wylie
Introducere
"Iata, asadar, o ipoteza iesita din comun si o tema de reflectie: deoarece copiii nostri [cu autism] sunt sensibili la ceea ce vad, la sunete, mirosuri s.a.m.d., s-ar putea afla si intr-o mai mare armonie cu lumea spiritelor? Aveti putintica rabdare, sa va explic. Nu, nu sunt plecata cu sorcova…” Asa incepea, pe la sfarsitul lunii martie 2006, o postare pe un forum de discutii despre autism pe internet, lansata de o mama descumpanita dar foarte intuitiva. Mesajul ei se referea la imprejurarile neobisnuite care insoteau viul interes manifestat de fiul ei, de varsta frageda, fata de o fotografie in care aparea strabunicul lui – o ruda pe care copilul nu o intalnise niciodata dar pe care, cu toate acestea, parea sa o "cunoasca”. Mama copilului relata ca fotografia strabunicului ii starnea acestuia zambete si chicoteli (nicio alta fotografie nu avea acest efect asupra lui); ca fiul ei se uita in sus si "urmarea aerul” din casa cu privirea, isi flutura mana in semn de salut spre o persoana invizibila pentru mama lui, dupa care facea cu mana semn de "la revedere”. Mama isi incheia postarea intrebandu-se de ce il aude pe fiul ei, treaz in miez de noapte, hohotind vesel, dupa care, intristat deodata, se tanguie ca "nu mai e” pe masura ce incidentul se estompeaza.
Intrebarea ei a trezit un viu interes, iar subiectul de discutie a primit aproape o mie doua sute de clicuri in numai cateva zile, pe masura ce si alte mame se alaturau discutiei – era limpede ca se atinsese o coarda sensibila. (O postare ulterioara pe acelasi subiect a reunit zece pagini si a primit peste trei mii de clicuri!) N-am fost surprins. Observasem – si intuisem – de ceva timp existenta acestui curent de opinie incipient, numai ca acum el capata amploare. Sincronizarea era cat se poate de oportuna; cartea mea, Autismul si legatura cu Dumnezeu[1], urma sa fie publicata cam in aceeasi perioada. Era prima lucrare de acest gen care explora abilitatile spirituale multisenzoriale ale multor persoane senzitive din spectrul autist si continea istorioare practic identice cu mesajele postate pe forumul despre autism, precum si cu postarile care le-au urmat.
Intre timp, topicul despre spiritualitate era din ce in ce mai prezent in revistele despre autism. in articolul "Suflete pereche”[2], Chris Dodds, mama baietelului Taylor, scria: "Nu voi uita niciodata seara in care l-am auzit plangand in pat si m-am dus sa vad care era cauza. "Omul n-ar fi trebuit niciodata sa evolueze”, hohotea el. "Devastam planeta si distrugem tot ce este bun in ea.”” Pe atunci, Taylor nu avea decat sapte ani. Keri Bowers - al carei fiu, Taylor Cross, este realizatorul filmului Oamenii normali ma sperie - a descris propria ei epifanie spirituala: "intr-o seara, la scurt timp dupa ce Taylor implinise un an (…) m-am intrebat din nou: "De ce eu, Doamne?” Cu pumnii inclestati, victimizandu-ma, lacrimile imi udau perna. Cum de a putut sa mi se intample tocmai mie asa ceva? Si atunci am auzit o voce puternica si totusi linistita, care mi-a transmis: "De ce nu tie, Keri? De ce nu tie?” La inceput am fost uimita, dupa care am avut o revelatie: pentru mine, venise timpul sa invat sa accept.” Chiar si cartea plina de consideratie si pragmatism a Ellenei Notbohm, Zece lucruri pe care orice copil cu autism si-ar dori sa le cunosti, recent aparuta pe atunci, aborda reflectii asemanatoare in ultimul capitol, autoarea intrebandu-se daca nu cumva fiul ei fusese cel care o alesese pe ea sa-i fie mama.
In acelasi timp incepeau sa-si faca aparitia si alte coincidente. Am aflat ca cea care urma sa faca recenzia cartii mele in emisiunea ei radiofonica, avea un fiu cu autism. Acesta ii adusese la cunostinta ca, inca inainte de a se naste, o preferase pe ea in locul unui cuplu de japonezi. O alta prezentatoare de la un post de radio a sunat, in timpul emisiunii, ca sa le impartaseasca ascultatorilor experienta ei uimitoare: a fost luata pe nepregatite intr-o zi, cand, fiul ei diagnosticat cu sindromul Asperger, a incantat-o cu vastele lui cunostinte despre pescuit, inclusiv unele referitoare la calamari. Cand ea a insistat cu blandete sa afle sursa acestor informatii, baiatul i-a dezvaluit ca le dobandise de la strabunicul lui, care fusese un marinar pasionat. Culmea era ca strabunicul respectiv se stinsese din viata cand mama baiatului nu avea decat saisprezece ani.
Actrita Sigourney Weaver, care a interpretat rolul unei femei autiste in filmul Gustul zapezii[3], a eclipsat premiera Festivalului de Film de la Berlin din 2006, la o conferinta de presa in care a facut cateva remarci despre autism dintr-o perspectiva spirituala surprinzator de similara cu principiile expuse in propria mea lucrare: "Cred ca trebuie sa incepem sa vedem autismul ca pe un dar, a spus ea. Poate ca nu intelegem cauzele aparitiei sale, insa atunci cand te afli in prezenta unei persoane cu autism, ai foarte multe de invatat. inveti cum sa te joci, cum sa privesti lucrurile, cum sa le experimentezi si cat de incitanta este lumea.” Tot astfel, actorul Joe Mantegna, tatal unei fete de 18 ani pe nume Mia, a alunecat spre filozofie cand a vorbit despre autismul fiicei sale: "Chiar cred ca cineva are un plan in aceasta privinta… aproape ca este mai usor sa crezi in asa ceva decat sa nu crezi in nimic, cand contempli toata frumusetea si minunatia lumii… trebuie sa crezi ca totul are un fel de logica si ca evoluam inspre lumina. Daca ce mi se intampla mie face parte dintr-un plan, atunci imi accept rolul cu bucurie si bunavointa.”
