Descriere - Editie jubiliara la 15 ani. Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti - Toate retetele
Aceasta carte apare, si apare, si apare, si ne gandim ca nu va disparea niciodata sau, macar in acest secol in care, inca putem vorbi despre noi ca despre fiinte pofticioase; a fost editata prima data acum 15 ani si consideram ca, acum avem unjubileu.
Editura isi aduce aminte ca lucrarea Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti este urmarea unei viziuni a etnoculinarului romanesc, pe care vestitul scriitor si om de televiziune, Radu Anton Roman a avut-o umbland intr-o vara, prin satele prafuite ale patriei. Scrierea a coincis cu o larga cercetare documentara care a hranit bogat si suculent si emsiunea de televiziune si a mangaiat timp de sapte ani, duminica de duminica pe romanii nostalgici, si pe cei curiosi, si pe cei rafinati, dar, si pe cei ce se uitau in jur sa gaseasca o formula identitara cu care sa se impace mai usor. Facand atat de mult timp asta, in felullui constiincios, vesel si dezinvolt, Radu Anton Roman a umplut, cu statura sa imensa, acea .sectiune a patrimoniului cultural national imaterial" pe care o vedea la baza existentei poporului roman, puternic legat de pamantului.
Aniversam o fapta importanta a unui om important.
lon Bansoiu
Cartea aceasta o fi ea de bucate, dar nu de toate bucatele! Daca vreti sa gatiti lucrurile comune, arhicunoscute, pe care le face si sidneyanul si baltimoreanul si ploiesteanul, luati Lucretia Oprean, Sanda Marin sau Silvia Jurcovan - nu cunosc autori romani mai competenti -luati si o enciclopedie gastronomica franceza si le veti avea pe toate, calde si fragede!
Si volauvent, si angemacht si spanacuri gratinate si pizza si Stroganoff si cartofi frantuzesti, turnedo, clatite cu inghetata flambate, totul!
Cartea noastra este insa o selectie (compilatie, sinteza, extragere, cum vreti sa-i spuneti) din carti si de pe coclaurii post-dacici, de mancaruri alese, fie pentru ca sunt strict romanesti (ca papusile de dragavei) sau foarte populare prin farfuriile noastre - dar si cu un nustiuce local (clatitele), fie pentru ca sunt adevarate bizarerii regionale (unele de-a dreptul socante, ca florile de dovleac umplute), ori bucate ritualice, facand parte din spirituali-
tatea romaneasca (pasca).
Asadar, sa fiu bine inteles: gatelile pe care vi le voi arata aici nu sunt
toate originale si nici unice nu sunt (chiar daca exista o groaza - aoleu, striga colesterolul- de unicate mondiale). Traim in Europa, doar!
De exemplu, sarmale fac si anticii, si turcii si grecii, sarbii si polonezii.
Dar numai noi le facem in vreo douazeci de variante, asa, cu carnuri si legume diferite, cu verdeturi, cu afumatura de porc, in foi de varza, de tei, de sfecla, in ... flori sau in te miri ce, cu marar si smantana, mocnind pe foc zile intregi.
Si nici materia prima nu e aceeasi ca la altii (nu stie ranul ce-i sofranul,
dar nici boierul ce-i mesnita). Langa oaia ... mioritica (cum altfel?) porcul e celalalt animal romanesc legendarizabil, chiar daca (iata-ma pedant) a-nceput sa fie din ce in ce mai persecutat de noile mode culinare degresate. Persecutat sau nu, "gresat", ,.agresat" sau "degresat" porcul e cel mai iubit si mancat dintre pamanteni (ce sa facem, ne e frig, n-avem timp de mode, noua porcul ne-a fost impus - bagat pe gat! - de aspra iarna dacica). Mananca destui andive si varza de Bruxelles, dar de leurda, ori de lapti de crap, ori de rotogoale n-au auzit chiar toti. Micii turcesti sunt una, iar amestecatura de trei-patru carni pe care o fac romanii e cu totul si cu totul altceva.
Sa nu va mire, asadar, ca am descris (mi-ar fi placut sa va invit si la masa, ca buna gazda ce sunt, dar, vorba poporului, .,Si cand un barbat s-ar pricepe la facut bucate, femeile l-ar rade, zicandu-i ca era sa-I faca ma-sa fata") si acele mancaruri importate candva care, prin voia si creativitatea roadelor si obiceiurilor locului, s-au mioritico-modificat, devenind mai tricolore decat bancile Clujului funarisit de toti.
Arabo-balcanica, dar si antica, romana si greaca, sigur orientala dinspre sud, polono-ruso-ucraineana dinspre nord - rasaritul luminos, francoaustriaco-germana dinspre vestul jinduit dar inaccesibil, geto-daca de pe aici, gastronomia romaneasca are totusi o originalitate spectaculoasa, ce s-a nascut tocmai din intrepatrunderea acestor mari curente culturale (de forta fluviala) cu baltirile izolate danubiene sau paraiasele si iezerele locale, carpatine.
Deci, in cartulia asta e vorba in primul rand de bucatarie veche taraneasca (pescareasca, ciobaneasca) si targoveata, dar si de bucataria romanizata (pe) foc (si asa mai departe, o cultura se intrevede, fie ca e nascuta in bordeiele sarace ale Baraganului, fie prin stanile Marginimii si Maramuresului, fie in casele de stuf ale Deltei Dunarii).
De asemenea, am ales si cateva retete reprezentative pentru comunitati care traiesc pe teritoriul romanesc - secui, maghiari, tigani, sasi, sarbi, lipoveni, ucrainieni, turci, tatari - retete care au ajuns, firesc si fratern, pe masa romanului.
Inundatia monotona si aseptica de fast-food-uri sigur ca aduce un progres de igiena si urbanism (in servicii macar), dar absolutizarea ei ne inabusa si saraceste.
E loc pentru toata lumea!
Si fie ca, pe langa obiectele din Muzeul Taranului Roman, pe langa casele din Muzeul Satului (si ai sai pui din toata tara) sa stim pastra si acest patrimoniu romanesc - bucataria veche - necunoscut, ignorat, aparent derizoriu, considerat, in mod grabit, total influentat sau primitiv, dar fiind in fapt un fragment original de istorie, la fel de subtil si de bogat spiritual ca si arhitectura unei manastiri.
E loc, cred, in asemenea muzee si de o sala a bucatelor si vinurilor traditionale.
E vorba de o parte a culturii noastre marginale de mamaligari, mitici si protoistorici.
Si va reamintesc ca, deloc intamplator, prima masura statala antialcoolica din istorie Deceneu si Burebista au impus-o Daciei (dupa care cel din urma a fost asasinat, in acelasi an si fel cu Cezar).
Anul aparitiei: 2014
Coperti: Cartonate
Nr. pagini: 782
Pentru a vedea fragmente din carte dati click pe imaginea de mai jos:
