Descriere - Dupa razboi la Paris. Cronica anilor regasiti
Traducere din limba franceza si note de Magda Jeanrenaud
Text stabilit, prefata si note de Alexandra Laignel-Lavastine
Cu o postfata de Pierre si Denis Moscovici
Dupa aparitia in 1997 a Cronicii anilor risipiti, in care isi rememoreaza tineretea petrecuta in Romania, Serge Moscovici a lucrat la o urmare a acestei carti autobiografice, pe care insa nu a mai reusit sa o duca la bun sfirsit. Insemnarile si ciornele sale au fost reunite in volum de Alexandra Laignel-Lavastine, care ofera publicului o prima reconstituire a anilor de formare umana si intelectuala ai celui ce avea sa devina unul dintre marile nume ale psihologiei sociale si un precursor al ecologiei politice. Ajuns in 1948 la Paris dupa ce strabate Europa devastata de razboi, tinarul Moscovici va izbuti sa invinga izolarea, apropiindu-se de alti doi evrei saraci si dezradacinati ca si el, cu care va lega o prietenie pe viata. Unul este Isac Chiva, nascut la Iasi, cel care va deveni mina dreapta a lui Claude Lévi-Strauss, iar celalalt Paul Celan, originar din Cernauti, considerat in scurta vreme unul dintre marii poeti ai secolului XX. Impreuna, vor descoperi mediul boem al Cartierului Latin, traiul in hotelurile ieftine si viata de noapte a Parisului, cu cluburile de jazz si cabaretele sale, dar si prietenia si emulatia intelectuala. Iar "Mosco” isi va implini visul de a deveni om "de carte”, absolvind cursurile Institutului de Psihologie pentru a ajunge apoi sa lucreze la Sorbona, CNRS si EHESS, acolo unde a abordat si aprofundat problemele definitorii pentru gindirea sa: simtul comun, enigma multimilor, puterea minoritatilor, conditia de paria.