Descriere - Duminica
O poveste despre copii si bunici, despre tinerete si batranete si despre cum trecerea uneori nemiloasa a timpului peste cei dragi nu ne poate impiedica sa-i iubim.
E o duminica insorita. Clementine o petrece la Bunica, alaturi de parintii sai. Insa fetita se cam plictiseste. Cat poti sa-i asculti pe Mama si Tata povestind aceleasi intamplari din vacanta? Nici Bunica nu pare prea atenta, e cu gandurile in alta parte si mai are si tot felul de frunze si crengute agatate de haine si prin par. Pe unde-o fi umblat? Prin gradina? Clementine porneste in explorare si descopera o poarta catre o lume extraordinara. De acum, va impartasi cu Bunica aceasta minunata descoperire.
E imposibil sa nu fii cucerit de fantezia neingradita a povestii, asa cum numai copilaria poate fi: Clementine si baietelul din carte zboara in inaltul cerului purtati de aripi facute din crengi, inoata intr-un lac care devine un ocean cu pesti si balene, strabat un crang care se transforma intr-o jungla cu tigri si pasari colorate. ?i nu poti sa nu zambesti cand vezi in casa unei bunici-vulpe fotografii duioase cu nepoti sau poze din tinerete, de la nunta. Dar si un tablou cu un iepure (frumos sau delicios?…) - care o fi povestea lui?
"Duminica" este si o poveste despre copilarie si puterea imaginatiei. Oare Clementine, fetita-vulpe, e cea care isi imagineaza o lume neobisnuita, cea a oamenilor, sau baietelul care se joaca in gradina e cel care isi inchipuie un taram fantastic in care vulpile se poarta ca noi, au haine, case si merg cu masina in vizita? Nu stim.
E vorba si despre parinti in aceasta carte al carei realism psihologic e unul dintre merite. Cei ai lui Clementine par cicalitori si enervanti. Dar chiar asa o fi? Poate le e greu. Ei stiu ca Bunica are unele probleme, ca batranetea vine la pachet cu lucruri carora uneori e dificil sa le faci fata. Insa nu cumva sunt inca prea tineri pentru a sti cum sa reactioneze si sa explice copilului lor ce se intampla? Nimeni nu le stie pe toate. O poveste despre batranete de citit impreuna cu Clementine le-ar prinde si lor bine.
Fleur Oury este o tanara autoare din Marsilia, Franta. Foarte atenta la detalii, cu umor si o fina intuitie a psihologiei personajelor, a devenit cunoscuta datorita cartilor sale de povesti pentru copii despre viata lor de zi cu zi. Tehnica pe care o foloseste este cea a creioanelor colorate. Tabloul cu iepurele din "Duminica" este o aluzie amuzanta la o bine-cunoscuta pictura de Albrecht Durer (Der Feldhase, 1502, in prezent la muzeul Albertina, Viena).