Descriere - Dreptul comunicarii. Consideratii teoretice si legislatie relevanta
NOTIUNI GENERALE DESPRE DREPT SI DESPRE LEGISLATIE.
LOCUL DREPTULUI COMUNICǍRII IN CADRUL
STIINTELOR JURIDICE
"Nam et ipsa scientia potestas est”
(Caci insasi stiinta e putere)
Francis Bacon 1
Stiintele juridice. Conceptul dreptului. Prezentare generala
Determinarea obiectului stiintelor juridice presupune delimitarea sferei fenomenelor cercetate, precizarea unghiului din care sunt cercetate (deoarece acelasi fenomene pot fi cercetate de doua sau mai multe stiinte, dar dintr-o cu totul alta perspectiva si cu alte metode), precum si stabilirea gradului (nivelului) de generalizare cu care sunt studiate fenomenele.
Existenta dreptului este strans legata de existenta vietii in societate, dreptul fiind considerat inca din antichitatea romana un produs al societatii, conform dictonului latin,,ubi societas ibi jus”.
Prin urmare, stiinta dreptului este o stiinta sociala ce studiaza fenomenul juridic in toata complexitatea sa, si "care formuleaza principiile generale in baza carora dreptul isi structureaza un mecanism adecvat de influentare a comportamentului oamenilor, in temeiul unor cerinte valorice.
Stiintele juridice pot fi clasificate dupa cum urmeaza:
Introducere in studiul dreptului (Teoria generala a statului si dreptului) ce studiaza aspectele generale privind statul si dreptul;
Stiintele juridice istorice ce studiaza statul, dreptul, conceptiile politico-juridice urmarind evolutia lor concreta (istoria statului si dreptului, istoria doctrinelor juridice etc.);
Stiintele juridice de ramura sau speciale, ce studiaza normele juridice si raporturile juridice corespunzatoare pe ramuri distincte si institutii de drept (stiinta dreptului constitutional, a dreptului civil, a dreptului penal, a dreptului administrativ, a dreptului international, a dreptului muncii, a dreptului comercial, a dreptului comunitar etc.);
Stiinte juridice auxiliare1 (ajutatoare, participative) ce sunt in stransa legatura cu stiintele juridice si la care se recurge pentru o mai buna cunoastere a dreptului, precum si pentru imbunatatirea acestuia (criminalistica, medicina legala, statistica juridica, drept comparat, sociologie juridica, logica juridica, psihologie juridica, antropologie juridica, semiotica si semiologie juridica).
Intre stiintele juridice exista o stransa corelatie, ele formand un tot unitar, un sistem (sistemul stiintelor juridice).
Conceptul dreptului
Acceptiunile notiunii de "drept”
Sub aspect etimologic termenul "drept” isi are originile in latinescul "directus”2 (adjectivul drept, direct, rectiliniu), respectiv "dirigo” (a indrepta, a ordona, a dirija). In limba latina termenul corespunzator pentru substantivul drept era "jus”3 (drept, lege, judecata), mult mai apropiat de ceea ce reprezinta azi dreptul pentru noi.
Cuvantul drept il intalnim, de altfel, si in alte limbi, cu aceeasi semnificatie: droit (franceza), diritto (italiana), derecho (spaniola), recht (germana), right (engleza), provenind din latinescul directus (drept, orizontal - direct sau linie dreapta).
In acceptiunea filosofica termenul a fost utilizat inca din antichitate pentru a exprima ideea de echitate, de justete, de dreptate, avand un inteles cu precadere etic (astfel, dupa Ulpianus1: "honeste vivere” - indatorirea de a trai onest, "suum cuique tribuere” - de a da fiecaruia ceea ce i se cuvine, "alterum nos laedere” - de a nu dauna altei persoane).
In vorbirea curenta, prin "drept”, oamenii au in vedere, in special, sensul de "drept-proprietate” (dreptul de vot, dreptul la concediu, etc.), cu toate ca acest cuvant mai este asociat, ca adjectiv, si in aprecierile de natura morala (de exemplu: om drept, actiune dreapta, pedeapsa dreapta), intr-o acceptiune ce excede notiunii de drept obiectiv sau subiectiv si constituie unul din modurile de reflectare in plan social a existentei umane.
In plan juridic, termenul drept a capatat de-a lungul timpului mai multe acceptiuni, dintre care cele mai importante sunt:
- Dreptul in sens de stiinta a dreptului (totalitatea ideilor, notiunilor, conceptelor si principiilor care explica dreptul si permit studierea acestuia);
- Dreptul nu este numai o stiinta, ci este si o tehnica (a convietuirii umane) si o arta 2 in acelasi timp, adica un ansamblu de mijloace pe care le intrebuinteaza institutiile statului care creeaza sau care aplica dreptul, deoarece regulile juridice impun obligatii, organizeaza functionarea generala a statului si societatii si ofera posibilitatea valorificarii unor interese, recunoscand capacitatea participarii individuale in diferitele relatii sociale.
- Dreptul obiectiv - totalitatea normelor juridice, adica a regulilor de convietuire sociala instituite in societate. Dreptul pune de acord si ordoneaza necesitatile si libertatea umane. Aceste reguli de comportament impun obligatii, stabilesc si garanteaza drepturi si libertati, ocrotesc interese, recunosc anumite capacitati, aptitudini ale persoanelor si posibilitati ale statului de a ocroti aceste drepturi.
- Dreptul pozitiv – acea parte a dreptului obiectiv aflata in vigoare (active) la un moment dat. Reprezinta dreptul aplicabil imediat si continuu, obligatoriu si susceptibil de a fi dus la indeplinire la nevoie prin forta publica sau coercitiva a statului. Dreptul obiectiv fata de dreptul pozitiv se afla intr-o relatie de la intreg la parte.
- Dreptul subiectiv – facultatea, prerogativa unui subiect de drept de a-si valorifica sau de a-si apara impotriva tertilor un anumit interes, legalmente protejat.
Dreptul subiectiv apartinand subiectilor de drept consacra realizarea si aplicarea dreptului, aduc dreptul de la stadiul de "simpla norma de drept" la realitate, inscriind, de o maniera cotidiana si individualizata, regula in societate.
Dreptul obiectiv si dreptul subiectiv reprezinta doua ipostaze complementare ale dreptului. Dreptul subiectiv nu este si nu poate exista in lipsa dreptului obiectiv.
Distinctia dintre dreptul obiectiv si drepturile subiective se realiza in dreptul roman utilizandu-se formulele: norma agendi, respectiv facultas agendi.
Trebuie facuta precizarea ca in afara termenului de drept literatura de specialitate mai intrebuinteaza si termenul de "juridic”, care poate fi utilizat atat ca adjectiv (norma juridica, raport juridic) cat si ca termen generic pentru tot ceea ce inseamna relatii sociale reglementate de drept.
Definitia dreptului
Dreptul poate fi definit ca fiind un ansamblu de norme stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementarii relatiilor sociale conform vointei statului, a caror respectare este garantata de forta coercitiva a statului.
Conceptul sistemului de drept
Notiunea sistemului de drept.
Daca prin drept se intelege un ansamblu de norme stabilite sau recunoscute de catre stat ce au ca scop reglementarea relatiilor sociale existente in cadrul unei societatii, conceptul de sistem al dreptului este mult mai extins cuprinzand pe langa normele juridice aflate in vigoare si normele juridice care au existat in trecut si in prezent sunt abrogate, ca si normele juridice aflate in faza de proiect legislativ si care asteapta sa fie adoptate.
Sistemul de drept difera de la un stat la altul in functie de imbinarea unor factori precum: mediul geografic, traditiilor populare, religia, cultura, dezvoltarea istorica a natiunii si mediul politic in care aceasta s-a format.
Dintre sistemele de drept merita a fi mentionate:
- sistemul de drept anglo-saxon format, in principal, din: "common law” sau "dreptul comun” alcatuit din obiceiuri si hotarari judecatoresti si "statutary law” sau "legea scrisa” alcatuita din legile votate de-a lungul timpului de Parlament si aplicat in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Australia, Noua Zeelanda, Canada si Statele Unite ale Americii;
- sistemul de drept romano-germanic sau continental bazat pe suprematia legii scrise si aplicat in Europa continentala;
- sisteme de drept religioase ce au la baza "cartile sfinte” si invataturile liderilor religiosi cum este si sistemul musulman existent in unele state arabe si care are la baza Coranul si invataturile profetului Mahomed;
- sisteme de drept traditionale bazate pe pastrarea traditiilor si protejarea desfasurarii relatiilor de familie sau de munca prin pastrarea lor neschimbata, sisteme ce se gasesc, in special, in China, India (unde inca exista o organizare pe caste) sau Japonia;
- sisteme de drept socialiste, centralizate, ce au la baza suprematia invataturilor socialiste si hotararile partidului comunist (Cuba, Vietnam, China si Coreea de Nord).
Structura sistemului de drept
Baza oricarui sistem de drept o constituie norma juridica ce reglementeaza cele mai importante relatii sociale existente in cadrul unui stat.
Institutia juridica este formata dintr-un ansamblu de norme juridice care reglementeaza un grup unitar de relatii sociale avand acelasi obiect.
Ramura de drept este formata dintr-un ansamblu de norme si institutii juridice care reglementeaza relatiile sociale care iau nastere intr-un domeniu al vietii sociale avand acelasi obiect (cum este cazul relatiilor de familie - care formeaza obiectul de reglementare al ramurii dreptului familiei sau relatiile de munca – care formeaza obiectul de reglementare al ramurii dreptului muncii).
Ramura de drept, cuprinde o grupare mai mare de norme juridice, precum si mai multe institutii juridice legate intre ele prin obiectul lor comun, prin principii comune si prin unitatea de metoda.
Diviziunea dreptului
Diviziunea dreptului (modalitati)
Cu toate ca se considera ca dreptul existent intr-un stat formeaza un sistem unitar de drept doctrina juridica, incepand cu cea romana, a impartit dreptul in mai multe categorii cum ar fi:
- dreptul intern format din normele juridice care se refera numai la populatia aflata pe teritoriul statului si dreptul extern format din normele juridice care reglementeaza relatiile dintre state;
- dreptul determinator care stabileste sau determina conduita persoanelor si dreptul sanctionator care arata care sunt sanctiunile incalcarii acestei conduite1;
- dreptul public care are ca obiect al reglementarii apararea si protejarea relatiile sociale cu privire la stat si raporturile juridice care iau nastere intre acesta si celelalte subiecte de drept si dreptul privat care apara si protejeaza interesele fiecarui om, reglementand desfasurarea raporturilor juridice dintre acestea.
Diviziunea dreptului in drept public si drept privat
Impartirea dreptului in drept public si drept privat, este cea mai veche si, totodata, cea mai importanta diviziune a dreptului, fiind facuta, pentru prima oara, de catre Ulpian in opera sa "Digeste” pe baza criteriului "utilitatii” sau al raspunsului la intrebarea: "Cui foloseste dreptul?” Daca raspunsul era: "Statului” atunci ne aflam in fata unei norme de drept public, iar daca raspunsul era: "Oamenilor” atunci ne aflam in fata unei norme de drept privat.
Doctrina a preluat diviziunea propusa de Ulpian completand-o insa cu doua noi criterii:
- un prim criteriu este cel al obiectului reglementarii juridice sau al relatiilor sociale ocrotite de catre normele juridice, care stabileste ca atunci cand aceste relatii sociale privesc interesul statului - ne aflam in fata unor norme de drept public, iar cand privesc interesul fiecaruia dintre noi – ne aflam in fata unor norme de drept privat;
- al doilea criteriu este cel al metodei de reglementare sau al pozitiei partilor in cadrul raporturilor juridice, care considera ca atunci cand exista subordonarea uneia dintre parti fata de cealalta parte, care este intotdeauna statul - ne aflam in fata unor norme de drept public, iar cand exista egalitate juridica intre parti ne aflam in fata unor norme de drept privat.
