Descriere - Drept international public
Lucrarea a fost conceputa ca un suport de curs pentru disciplina Drept international public, studiata in anul al doilea de studii, semestrul I, in cadrul Facultatii de Drept, Universitatea din Bucuresti. Obiectivul acestei lucrari este de a familiariza studentii cu particularitatile dreptului international ca sistem normativ ce guverneaza relatiile dintre membrii societatii internationale, in primul rand statele si organizatiile internationale. Sunt urmarite astfel, formarea si aplicarea dreptului international public, limitele suveranitatii statelor asupra persoanelor si teritoriului, precum si regimul juridic international al unor categorii de persoane si de spatii.
Manualul se adreseaza in primul rand studentilor din cadrul facultatilor de drept, dar poate fi folosit si de cei care studiaza dreptul international in cadrul altor programe de studii, precum stiintele politice sau relatiile internationale.
Din punct de vedere tematic, manualul corespunde fisei disciplinei Drept international public, in masura in care normele "secundare”, privind modalitatile de solutionare pasnica a diferendelor, raspunderea si sanctiunile internationale, sunt studiate ulterior, in cadrul disciplinei Organizatii si relatii internationale.