Descriere - Drept financiar-fiscal. Legislatia Uniunii Europene - Comentarii si explicatii. Jurisprudenta CJUE. Transpunere si implementare. Efecte si sanctiuni
Lucrarea de fata analizeaza in materie financiar-fiscala acquis-ul Uniunii Europene – ansamblul de drepturi si obligatii asumate de statele membre ale Uniunii Europene, norme juridice ce reglementeaza activitatea institutiilor UE, actiunile si politicile unionale.
Suveranitatea fiscala se numara printre drepturile suverane fundamentale ale statelor membre ale Uniunii Europene, care, in acest domeniu, au conferit Uniunii Europene doar competente limitate. Uniunea Europeana isi intensifica lupta impotriva evaziunii si a eludarii fiscale, care constituie o amenintare la adresa concurentei loiale si sunt cauza unui deficit bugetar major. Combaterea eludarii fiscale si a planificarii fiscale agresive reprezinta o provocare cheie. Legislatia fiscala a unei tari membre UE nu ar trebui sa permita sustragerea de la plata impozitelor in alt stat membru. Avand in vedere natura transfrontaliera a evaziunii si fraudei fiscale, o actiune la nivelul UE este esentiala. In ultimii ani s-au inregistrat progrese semnificative. Uniunea Europeana are acum un plan de actiune si a elaborat sau este pe cale sa elaboreze mai multe initiative – de exemplu, norme privind schimbul de informatii intre tarile UE si un mecanism de reactie rapida pentru combaterea fraudei in materie de TVA.
Uniunea Europeana acorda o atentie speciala si impozitarii echitabile a intreprinderilor. Lacunele existente la nivelul sistemelor fiscale le permit intreprinderilor sa se implice in "planificarea fiscala agresiva”, pentru a plati impozite cat mai mici. Coordonarea stransa si schimbul de informatii intre administratiile fiscale isi propun sa impiedice acest lucru.
Guvernele statelor membre trebuie sa se asigure, de asemenea, ca regimurile fiscale aplicate intreprinderilor sunt deschise si corecte, fiind concepute in asa fel incat sa nu atraga in mod incorect firmele, in detrimentul altor tari din UE, sau sa erodeze baza de impozitare a acestora din urma. In acest scop, ele au semnat un cod de conduita prin care se angajeaza sa nu apeleze la astfel de practici.
Elemente de noutate
Actualitatea cercetarii domeniului legislativ financiar-fiscal al Uniunii Europene este confirmata de faptul ca tarile membre sunt in curs de elaborare a unui sistem comun de taxare a tranzactiilor financiare, ca modalitate de a garanta ca sectorul financiar contribuie in mod echitabil la costurile recesiunii pe care, in mare parte, a si provocat-o. Aceste planuri sunt concepute pentru a genera venituri semnificative, in ciuda marii mobilitati internationale a tranzactiilor financiare.
Din cuprins
principalele acte legislative ale Uniunii Europene cu aplicabilitate in domeniul dreptului financiar
aspecte generale privind dreptul financiar al Uniunii Europene
actele juridice ale Uniunii Europene cu aplicabilitate in domeniul dreptului financiar
principalele Directive ale Uniunii Europene in domeniul financiar
Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situatiile financiare anuale, situatiile financiare consolidate si rapoartele conexe ale anumitor tipuri de intreprinderi
Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 15 mai 2014 privind pietele instrumentelor financiare si de modificare a Directivei 2002/92/CE si a Directivei 2011/61/UE
principalele Regulamente ale UE specifice dreptului financiar
Regulamentul nr. 1311/2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020
Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii
transpunerea si punerea in aplicare a actelor legislative ale Uniunii Europene specifice dreptului financiar
principalele acte legislative ale Uniunii Europene cu aplicabilitate in domeniul dreptului fiscal
aspecte generale privind dreptul fiscal al Uniunii Europene
actele juridice ale Uniunii Europene cu aplicabilitate in domeniul dreptului fiscal
principalele acte legislative ale UE specifice dreptului fiscal
Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata in ceea ce priveste aplicarea facultativa si temporara a mecanismului de taxare inversa in legatura cu furnizarea anumitor bunuri si servicii care prezinta risc de frauda
Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European si a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizarii sistemului financiar in scopul spalarii banilor sau finantarii terorismului
Directiva 2011/16/UE in ceea ce priveste schimbul automat obligatoriu de informatii in domeniul fiscal
Regulamentul de punere in aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a masurilor de punere in aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata
Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 7 octombrie 2003 privind cooperarea administrativa in domeniul taxei pe valoarea adaugata si de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 218/92
transpunerea si punerea in aplicare a actelor legislative ale Uniunii Europene specifice dreptului fiscal
Puncte forte
analiza legislatiei financiar-fiscale a Uniunii Europene
comentarii si explicatii clare si concise
ample referinte doctrinare si jurisprudentiale
jurisprudenta CJUE aplicabila
argumentare stiintifica si practica privind aspectele specifice domeniului financiar-fiscal
transpunere si implementare a legislatiei europene in cea nationala
Despre autori
Dan Drosu Saguna este profesor universitar doctor, titular al disciplinelor: Drept financiar si fiscal; Drept bancar si valutar, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti (din 1995), director al Institutului Notarial Roman (din 2010), membru in Comisia de Drept, Stiinte Administrative a Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (din 2003) si profesor asociat la mai multe universitati si institutii universitare (Universitatea Ecologica, Universitatea "Titu Maiorescu”, Universitatea "Romano-Americana”).
Daniela Iuliana Radu este avocat, asistent universitar doctor al disciplinelor Drept financiar-bancar si Dreptul afacerilor Facultatea de Finante, Banci si Contabilitate, Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir”, cadru didactic colaborator la Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti, programul de master Dreptul Uniunii Europene, disciplinele Spatiul Monetar European si Fondurile Structurale ale Uniunii Europene, membru al Asociatiei Romane de Drept si Afaceri Europene (din 2014); membru al Asociatiei Expertilor in Achizitii (din 2015) si formator acreditat ANC colaborator ARGO Professional Training pentru cursurile de formare profesionala/perfectionare in domeniul juridic a functionarilor publici (din 2016).
Marius Eugen Radu este avocat, conferentiar universitar doctor la Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative, Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir” si formator acreditat ANC, colaborator ANFP (2016).
Nr. de pagini : 512
Anul aparitiei : 2017