Descriere - Dora si capcabunul
Se spune ca frumusetea sta in ochii celui care priveste. Pesemne ca si blandetea, curajul sau iubirea cu care ne intampinam aproapele sunt, de asemenea, dozaje ale propriului sine manifestate in exterior. Aceste valori ne ajuta sa anulam alteritatea, sa receptam si sa intelegem lumea. Si iata – de la aparenta la esenta, de la incolor la culoare, de la uitare la viata – sa avem curajul de a privi cu blandete ochii celuilalt, pentru a-i vedea frumusetea sufleteasca si pentru a-i simti iubirea! In fond, cu-acest deziderat incepe totul! Sau, cel putin, asa incepe naratiunea "Dora si CapcaBunul”, scrisa de Matteo Razzini si ilustrata de Sonia M. L. Possentini.
Prima data, Dora si Franco s-au intalnit in statia de autobuz. Ea era o fetita curioasa, iar el era un vlajgan cu chip batranicios. Ea l-a privit staruitor, iar el i-a scris o poezie: "Caut-o cu capu-n jos sau mijeste-ti ochii-n sus. De vrei, du-te si-n Peru. Insa de n-o gasesti, tine bine minte: poezia esti chiar tu!”. Citindu-i bucuria in ochi, Franco ii mai scrise una, insa de-aceasta data pe dosul palmei stangi. Si au mai urmat si altele, vreme de douazeci si unu de ani. In total, cincisprezece mii cinci sute cincizeci si cinci de poezii!
Si totusi, cine era acest Franco? Franco era un capcabun care isi petrecea timpul colindand orasul si scriind poezii pe care le oferea in dar persoanelor intalnite. Frazele erau magice pentru oricine, insa pe Dora o ajutau sa lupte impotriva lui Igor Sterge-Margini, batranul invatator de la scoala care confisca orice bucurie din oameni si din lucruri. Iar in jurul acestui echilibru se si scurgea timpul: ceea ce azi inlatura Igor Sterge-Margini, maine infrumuseta iar Capcabunul. Insa toate acestea pana-ntr-o zi, cand lui Franco i s-au terminat biletelele din buzunar si cerneala din stilou. Aceasta intamplare avu si un deznodamant nefast, caci Igor Sterge-Margini il ucise pe Capcabun, indepartandu-l de pe suprafata Pamantului.
In acest context, nici nu era de mirare ca un val de tristete se asternu peste oras si ca viata isi pierduse culoarea, lasand lucrurile si oamenii in anostie. Odata cu personajul excentric au disparut nu numai poeziile, ci insasi ideea de frumos, moartea lui Franco capatand astfel si conotatie simbolica. Cu toate acestea, valorile sunt constante imuabile in plan existential, iar la inmormantarea Capcabunului, in uniformitatea searbada, se distinge silueta Dorei – o pata suava de culoare intr-o multime estompata. Depozitara a margaritarelor primite-n dar, fiinta ei oglindea si acum frumusetea cultivata de batranul poet, revelandu-si astfel influenta. Franco o alesese pe ea nu doar ca beneficiar al comorilor sale, ci si ca discipol, iar mazgalitura de pe dosul palmei stangi era dovada elocventa in sensul acesta.
Amintirile Dorei raman vii si nealterate, iar cuvintele magice ale lui Franco atarna greu in constiinta sa. In final, imaginatia o ajuta sa valorifice taina primelor fraze – "Poezia esti chiar tu”, transformand-o intr-o militanta pentru bine, frumos si adevar. Intelegandu-si menirea, Dora raspandeste prin tot orasul amestecul poetic al lui Franco, ajutand lucrurile si oamenii sa-si recapete vitalitatea. Poezia, ca exponenta a artei si manifestare a frumosului, este leacul desavarsit impotriva lui Igor Sterge-Margini, adica impotriva uitarii, a ignorantei, a nepasarii.
Magia lui Franco devenise de-acum magia Dorei, iar intalnirea cu fetita slabuta, parca amintind de propria-i intalnire cu Capcabunul, confirma acest lucru. In ochii copilei din statia de autobuz se citea acelasi curaj nesmintit de aparenta si de zvon, ca al Dorei de odinioara. Lesne de-nteles ca si fiinta acesteia tresari de-aceeasi uimire si revelare a neintelesului citindu-si poezia, scrisa de-acesta data de Dora…
Zugravita in nuante intense pentru a contrasta ternul si viul, poezia si ignoranta, amintirea si uitarea, cartea "Dora si Capcabunul”, scrisa de Matteo Razzini si ilustrata de Sonia M. L. Possentini, sugereaza cititorului nevoia de prezenta constanta a frumosului, binelui si adevarului in viata individului, prezentandu-i totodata acestuia si cenusiul alternativei. In economia acestei ecuatii, putem deveni oricand exponenti ai acestor valori, recunoscandu-le si propagandu-le, fiind astfel schimbarea de care societatea are nevoie pentru o functionare echilibrata si armonica.
