Descriere - Doar un alt miracol
"Ai darul de a vindeca suflete prin ce scrii. Ai darul de a scrie. Randuri si cuvinte pe care le-am resimtit pana in adancul sufletului si care au trezit amintiri. Prefer sa citesc cartile scrise de tine decat sa ma uit la un film. Viata insasi este un film si chiar ma bucur ca am avut ocazia sa fac cunostinta cu aceste carti minunate. Multumesc!” – Nico
Minunate povesti care mi-au ravasit sufletul
"Minunate povesti care mi-au ravasit sufletul. Vor fi in sufletul meu si vor exista cat voi trai. Le port peste tot si ele sunt cele care ma calauzesc in tot ceea ce sunt si ceea ce fac.” – Aura
Despre autor
O scriitoare sub anonimat, dar care stie ca ceea ce scrie ii vindeca pe altii. Dama de Trefla isi dedica pasiunea de a scrie sentimetului sublim de a ajunge la sufletele oamenilor. Cele 7 volume semnate de Dama de Trefla pana acum aduc in viata cititorilor sai un intreg mozaic de sentimente, emotii, trairi, lacrimi, zambete, curaj, evadare, extaz, liniste, putere, regasire si incredere.
Carti ce sunt potrivite pentru orice varsta, carti care pe unii ii surprind prin povestile lor, iar pe altii prin sensibilitatea scriiturii. Carti ce sunt si vor fi intotdeauna pansament pentru suflet, pentru ca Dama de Trefla pune sufletele in metafore si deschide usile inchise ce limiteaza iubirea si simturile.
Iar volumul opt vine ca un miracol care ne demonstreaza inca o data ca dorintele se implinesc atunci gasesti inauntrul tau curajul de a nu renunta la ele.
Anul aparitiei: 2020
Numar pagini: 247
Format: 13x20