Descriere - Do RE Miau
O metoda pentru pian la 4 maini
De ce sa alegeti Do-Re-Miau? Cu ajutorul metodei concepute si compuse de doamna profesor Camelia Pavlenco aveti ocazia de a pasi direct in lumea copiilor. Anii intregi devotati in slujba pedagogiei pianistice au transformat talentul si dragostea Cameliei Pavlenco intr-o adevarata arta de a-i vraji pe cei mici intru tainele instrumentului cu clape ce stie sa spuna povesti. Si nu va pacalesc, am acasa "clienti” multumiti care datorita pisicilor si acestei istorii muzicale in pasi usori pe patru labute, inspirate si colorate chiar de mana talentatei povestitoare-profesoare, au pasit pe nesimtite in lumea amuzanta si distractiva a pisicilor devenind pe furis cunoscatori intr-ale notelor potrivite.
Ideea de a sustine armonic prin acompaniament si a lucra prin permanent dialog instrumental si vocal intre profesor si discipol este menita sa educe sensibilitatea auditiva a celui mic, formandu-i auzul armonic si educand memoria. Astfel si pasii cei mai simpli ii vor da copilului satisfactia unei sonoritati bogate si atractive, indemnandu-l la noi cuceriri si progrese. Do-Re-Miau este o experienta completa – copiii au ocazia sa parcurga note muzicale, sa invete cantecele si sa se bucure de desene delicioase.
De ce sa alegeti Do-Re-Miau? Poate pentru ca Dorintele si Repertoriul Mi-au devenit mai apropiat posibile prin intermediul unei metode concepute cu entuziasm si dragoste pentru muzica, copii si pisici.
Irina Boga
Anul aparitiei: 2020