Descriere - Din amintirile Elencutei Vacarescu, editia a II a revazuta
Nascuta in 1864, scriitoarea Elena Vacarescu a fost o ambasadoare a culturii romanesti, fiind prima femeie primita in Academia Romana. Meritele sale culturale au fost recunoscute si de catre poporul francez, aceasta primind de doua ori Premiul Academiei Franceze.
Memoriile scriitoarei Elena Vacarescu sunt despre copilaria sa, viata alaturi de suvernanii Romaniei, relatia cu Printul Ferninand sau anii petrecuti la Paris, dedicati scrisului – aparute postum in revista "Revue des deux mondes” si traduse de Mariuca Vulcanescu si Ioana Falcoianu.
In prim plan apar figuri culturale de marca, care au influentat cultura europena iar cititorii vor afla informatii inedite despre educatia scriitoarei, scurte referinte istorice cu privire la situatia razboiului ruso-turc, din 1877, viata la tara, in acele vremuri, viata in compania suveranilor, la Curtea Regala, despre modul in care decurgeau serile de iarna la Palat sau verile petrecute la castelul Sinaia, amintirile legate de Printul Ferninand, precum si o trecere in revista a activitatii sale publicistice.
”Aceste amintiri nu vor aparea decat dupa moartea mea: le inchin memoriei parintilor mei iubiti si Reginei Elisabeta a Romaniei (Carmen Sylva). Le scriu cu deplina sinceritate a unui suflet pe care viata l-a tulburat in fel si chip, dar pe care nu a reusit nici sa-l inacreasca, nici sa-l doboare. Acest suflet a ramas profund credincios. Voi spune adevarul, voi spune cu duiosie sau cu vehementa intamplarile al caror suflu m-a luat cu sine sau doar m-a atins. Ca sarea din talazurile marii m-am aflat alaturi de alte existente, luminoase sau nestiute, si fiecare mi-a dat lacrima sau cantecul sau. Am trait in dulceata campiilor valahe insingurate si minunate, pe sub frunzisuri, in freamatul lanurilor de porumb, care, in copilaria mea, se arcuiau in bolti deasupra-mi; dar am trait si in lumina primejdioasa a aurei tronurilor. Am inteles si am iertat multe lucruri. Le-am indragit insa pe toate, chiar si pe acelea care m-au ranit cel mai mult. Am luat parte la cenaclurile literare ale Parisului, in societatea – pe atunci inchisa – a celor mai mari capitale. Pe cititorul care va binevoi sa parcurga aceste amintiri il rog sa le iubeasca cu o incredere pe care memorialistii obisnuiti nu sunt nevoiti sa o ceara”
