Descriere - Dictionar de procedura penala
Normele si principiile constitutionale, documentele adoptate la nivelul Uniunii Europene si-au gasit reflectarea in redactarea textelor procedurii penale privind drepturile omului in genere; statutul victimei in cadrul procesului penal; dreptul la viata privata, efectele produse de privarea de libertate asupra relatiilor sociale si de familie ale detinutului; privarea de libertate in cursul judecatii; procesarea de date si protectia drepturilor omului; realizarea justitiei prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti, arestul preventiv, conditiile in care acesta intervine si garantiile impotriva abuzurilor etc.
Dictionarul de procedura penala cuprinde, in peste 750 de termeni, definirea si reglementarea unor concepte de baza privind judecata penala. Ilustrat si completat cu cea mai recenta jurisprudenta, cu reflectii doctrinare, lucrarea faciliteaza accesul la problematica specifica, constituind un indreptar exhaustiv atat pentru practicienii dreptului, cat si pentru publicul larg.
<br< Conceput cu rigoare si claritate, Dictionarul se distinge prin numeroase referinte, aprofundeaza un material deosebit de dens, complex si interesant. Sunt prezentate pe larg noile institutii, cum ar fi arestul la domiciliu, supravegherea electronica, judecatorul de drepturi si libertati, procedura de camera preliminara etc.