Descriere - Dictionar bilingv de termeni religiosi ortodocsi Francez-Roman
Dictionarul bilingv de termeni religiosi ortodocsi: roman-francez si francez-roman pe care Editura DOXOLOGIA il propune cititorilor sai a fost realizat de Dna Felicia Dumas (conferentiar doctor al Facultatii de Litere din cadrul Universitati "Al. I. Cuza”, Iasi) si este primul instrument lexicografic bilingv (roman-francez, francez-roman) consacrat termenilor religiosi ortodocsi. In Dictionar au fost incluse aproximativ 900 de cuvinte specifice Ortodoxiei. Lucrarea cuprinde ansamblul numelor comune din vocabularul religios romanesc impreuna cu echivalentele lor corespunzatoare din limba franceza, care se inscriu in terminologia religioasa ortodoxa. S-a incercat privilegierea tuturor campurilor semantice caracteristice pentru dimensiunea culturala si spirituala a Ortodoxiei, nu numai termenii teologici, asupra carora s-au oprit majoritatea lexicografilor din spatiul romanesc. Un alt merit al acestui dictionar il reprezinta prezenta unei liste alfabetice a echivalentelor numelor proprii de sfinti mentionati in calendarul ortodox si in sinaxare. Acestea cunosc forme adaptate fonetic in franceza, ce nu pot fi aproximate de eventualul traducator al textelor de spiritualitate ortodoxa. Credem ca acest Dictionar va fi de un real folos tuturor categoriilor de cititori si specialisti francofoni, traducatorilor de texte de spiritualitate ortodoxa romaneasca in limba franceza, interpretilor, credinciosilor romani stabiliti in Franta, studentilor teologi sau filologi.