Descriere - DIANA. Povestea unei printese spusa de ea insasi
[VACANTA2022]
In 1992, cand aceasta carte a aparut pentru prima oara in Marea Britanie, publicul nu a acordat prea multa atentie faptului ca printesa de Wales a participat ea insasi la elaborarea ei. Se poate spune chiar ca a fost privita cu neincredere si luata in deradere de multi. Cu timpul insa, tocmai aceasta implicare a celei alintate de presa si de cei care au simpatizat-o Lady Di a atras aprecierile cititorilor de pretutindeni.
Dupa 25 de ani de la moartea sa in urma tragicului accident petrecut la Paris, personalitatea Dianei continua sa captiveze. Aceasta varianta revizuita a biografiei scrise de Andrew Morton cuprinde materiale si consideratii noi cu privire la mostenirea spirituala lasata de cea supranumita "printesa poporului”, ca si la insemnatatea ei pentru casa regala britanica.
Tehnicile performante de redare si analiza a sunetelor au permis descifrarea pasajelor care abia se pot auzi in discutiile inregistrate in urma cu trei decenii si care nu apar in prima editie a cartii. Pe parcursul lor, Diana da amanunte despre o serie de aspecte legate atat de viata sa personala, cat si de calitatea ei de membra a casei de Windsor – raporturile sale cu regina, casatoria nefericita cu printul Charles, relatia dintre acesta si Camilla, bulimia care a chinuit-o, tentativele de sinucidere – dar si despre fericirea de a fi mama si dorinta ei de a duce o alta viata, departe de privirile indiscrete ale presei aflate in cautare de senzational.
Lucrarea biografica a lui Andrew Morton a avut, de-a lungul timpului, o influenta hotaratoare asupra imaginii pe care publicul larg si-a format-o despre monarhia britanica.
"Cel mai bine documentata carte scrisa vreodata despre familia regala.” The Sunday Times
"Autorul reuseste sa plaseze faptele Dianei in context si sa prezinte o imagine echilibrata a acestei memorabile personalitati.” Publishers Weekly