Descriere - Despre bolile tainice ale sufletului
In zilele noastre, foarte multi oameni care au cunoscut adancurile intu¬ne¬coase ale necredintei, dar din mila lui Dumnezeu au fost scosi din acest iad si chemati la lumina, se nasc la o noua viata, cu totul diferita de aceea pe care au traita€‘o pana acum. Se poate insa intampla ca omul sa nu-si simta bolile duhovnicesti, si daca nu-si obisnuieste privirea sa fie atenta la neputinta sufletului nu se va lipi de el pocainta launtrica. Fara aceasta, viata duhovniceasca nu va avea un reper, si el se va abate pe un drum gresit. Este important ca de la bun inceput viata duhovniceasca a credinciosului sa ia o orientare corecta, iar pentru aceasta e necesar sa-i vorbim despre viclenia patimilor launtrice, sa-i deschidem ochii asupra acelei lumi launtrice intunecate cu care el urmeaza sa se lupte si care deseori se ascunde sub masca virtutii si a dreptatii.
Scopul acestei carti a arhimandritului Lazar Abasidze, sihastru din Muntii Georgiei, este ca sprijinindu-se pe indru¬marile Sfintilor Parinti din vechime si ale Parintilor timpurilor din urma sa-i destepte, sa-i puna in garda, sa-i protejeze pe crestinii incepatori aratandu-le unele curse tainice ale bolilor sufletesti ascunse, profunzimea caderii noastre si viclenia duhurilor rele, incat sa poata observa si evita si singuri "virtutile” exterioare sub care pot fi ascunse miscari tainice ale sufletului bolnav.
Anul aparitiei : 2012