Descriere - Departe pe vale
"Departe pe vale” se vrea a fi un bildungsroman al carui personaj principal, Florina Costea evolueaza din momentul desprinderii de copilariei pana la moartea survenita prematur, dar si in contextul derularii unor evenimente istorice si politice cu totul deosebite, in care atat ea, cat si familia sa intra fara voia lor in ,,malaxorul istoriei". Parcursul ei nu este unul fericit, din fata instarita, mandra de educatia si de statutul ei social, ramane prea putin pana la final, vointa si nadejdile Florinei se frang treptat, cu fiecare alegere gresita pentru care opteaza mai intai tatal ei, apoi chiar eroina, dar si viitorul ei sot. Din pacate, drama femeii tine si de cauze ce nu mai tin de faptele si actiunile personajelor principale, atata timp cat razboaiele, epidemiile, crizele economice sau cucerirea puterii politice de catre comunisti ravasesc fara mila sau discernamant vietile lor.
Intriga se contureaza inca de la primele pagini ale romanului, cand Haralambie Costea, un prosper comerciant din Sacele, localitate aproape de Brasov, dar si la o aruncatura de bat de granita cu Regatul Romaniei, se hotaraste sa achizitioneze terenuri intinse in Dobrogea, visand sa devina mosier si sa vanda grane in Occident. Un lung sir de decizii proaste, lipsa resurselor financiare pentru o asemenea afacere, dar si clima extrem de capricioasa a zonei fac ca banii sa se volatilizeze fara a aduce mult ravnita prosperitate. Numai ca toate acestea nu-l dezarmeaza pe ambitiosul negustor care continua sa investeasca, risipind pe rand zestrele celor sapte fiice ale sale.
Profund dezamagita de planurile nesabuite ale tatalui, dar si de lipsa de curaj a logodnicului ei, care nu indrazneste sa-si croiasca impreuna o viata noua la Bucuresti, Florina decide sa preia fraiele propriului destin. Fara sa mai dea ascultare sfaturilor celor dragi, se casatoreste cu primul barbat dispus sa-i ceara mana, un carciumar venit din Regat, de pe valea Prahovei, mai exact din infloritorul targ al Campinei, unde de curand s-a descoperit petrol, si pentru care ea paraseste definitiv Ardealul si se muta departe de casa. Abia dupa nunta pripita, va constientiza greseala ei, intrucat barbatul de langa ea se dovedeste a fi un tip agresiv, extrem de zgarcit si fara inima, care va reduce existenta femeii de langa el la munca zi-lumina si va strivi fara prea multe remuscari sperantele acesteia, dar si visele copiilor lor. Ca si cum n-ar fi fost suficient, sirul de necazuri este inmultit si de evenimentele tragice care perpelesc la foc mocnit poporul roman, si de la care personajele cartii nu sunt exceptate.
Alaturi de Florina evolueaza alte doua caractere feminine, sora Catinca si fiica Ioana, ale caror experiente de viata, in antiteza cu destinul nefericit al eroinei principale, se dovedesc a fi variante cu mult mai optimiste. Cu toate ca niciuna dintre ele n-o porneste cu dreptul la inceput de drum si sunt momente in care povestile lor par sa se inchida definitiv, ambele reusesc sa iasa cu bine la liman si sa-si imblanzeasca pe rand soarta. In schimb, istoria Florinei se incheie brusc, atunci cand grav bolnava refuza orice ajutor medical si alege cu seninatate moartea, de care nu se mai teme, dimpotriva priveste acest eveniment, ca pe o eliberare de suferinta si de dezamagirile traite.
Povestea Florinei reprezinta o radiografie necosmetizata a conditiei femeii, provenite din clasa de mijloc in urma cu mai bine de o suta de ani, mai ales ca firul narativ al romanului se bazeaza in mare parte pe fapte reale. Destinul strabunicii mele parterne m-a impresionat inca din copilarie, de cate ori membrii familiei mele, stransi laolalta, faceau ca personaje si intamplari surprinzatoare sa iasa la iveala din sacul amintirilor lor colective, Odata cu trecerea timpului, interesul pentru drama rudei mele nu s-a estompat, dimpotriva experienta de viata m-a facut sa percep la un alt nivel trairile ei, pe care am simtit nevoia sa le pun pe hartie.
Despre autoare:
M-am nascut in Brasov, loc unde am petrecut mare parte din copilarie si de care ma leaga multe amintiri frumoase, de aici si dragostea mea pentru natura si pentru tot ce reprezinta munte si drumetii. De profesie sunt economist, am absolvit liceului Sfantul Sava si facultatea Finante Contabilitate din cadrul ASE, ambele din Bucuresti.
Cu toate ca nu am o pregatire umanista, lumea povestilor nu-mi este deloc straina, dimpotriva iubesc cartile, librariile si tot ce tine de universul vorbelor si al scriitorilor. De cand ma stiu, mi-a placut sa citesc, imi place senzatia aceea de alunecare in lectura, unde traiesti, iubesti sau lupti alaturi de ceilalti eroi, unde ochii mintii lucreaza neobosit la inchegarea imaginilor si la creionarea portretelor, mai intai in sepia, ca apoi sa capete tuse pale ori puternic conturate, afisand nuante aprinse, viu colorate. Mai nou insa am schimbat baricada, scrisul a venit ca de la sine, ca ceva firesc, ce ma astepta de catva timp. Pe perioada de lockdown din primavara lui 2020 am pus pe hartie primele povestiri, avand ca titlu "Visurile din vremea Coronei". Jocul cel nou m-a atras si mai mult, asa ca am continuat, am dat cale libera imaginatiei mele, care zbura acum nestingherit. M-am inhamat la ceva cu totul nou, timp de doi ani am lucrat la primul meu roman "Departe pe vale” care a iesit de sub tipar in vara lui 2022. In aceasta perioada am simtit nevoia unui strop de indrumare, asa se face ca am devenit cursant al Fundatiei Calea Victoriei, avand ca lector pe doamna Andra Samson.
Pe plan emotional, am trait, ca fiecare, experiente de tot feluri, si bune si mai putin bune, insa pot declara cu tarie ca fiul meu este cea mai mare realizare de pana acum.