Descriere - De dor de sufletul lui Andersen - Nichita Stanescu
Texte cu o circulatie foarte restransa si texte inedite ale poetului Nichita Stanescu – un mic tezaur, care a stat ascuns vreme de decenii
Volumul contine si un corp de texte originale, recoltate din arhiva personala a autorului de sotia sa.
Comoara a fost pastrata de autor intr-un dosar pe coperta caruia a scris De dor de sufletul lui Andersen, botezandu-si astfel cartea aceasta, care a capatat trup, la editura Rentrop & Straton, la mai bine de 40 de ani dupa ce capatase un nume.
Volumul este insotit de un Cuvant inainte, scris de criticul literar si universitarul Felix Nicolau, si este ilustrat de Clara Vasilescu, care semneaza si coperta.
O seama dintre textele care alcatuiesc prezenta editie sunt selectate din volumul Carte de citire, carte de iubire, scris de Nichita Stanescu in colaborare cu Gheorghe Tomozei (editura Facla, 1980), altele, foarte putin cunoscute, au aparut pe filele efemere ale unor calendare de perete si in Almanahuri ale copiilor din anii '70-'80. Lor li se adauga unele texte inedite, pastrate de autor in arhiva personala. Prin alcatuirea sa inedita, volumul De dor de sufletul lui Andersen prilejuieste o intalnire proaspata si spectaculoasa cu Nichita Stanescu, intalnire insotita de emotia descoperirii textelor care au avut o circulatie foarte restransa si a ineditelor – un mic tezaur, care a stat ascuns vreme de decenii.
Comanda chiar acum acest volum!
3 lucruri de stiut despre Nichita Stanescu
1) Nichita Stanescu (1933-1983) este unul dintre cei mai importanti scriitori de limba romana, din categoria rara a inovatorilor de limbaj poetic. A impus un alt fel de a fi in poezie si a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (de 4 ori), Premiul international "Johann Gottfried von Herder”, premiul pentru poezie "Mihai Eminescu” al Academiei Romane si Marele Premiu "Cununa de aur” a Festivalului international de poezie de la Struga (Iugoslavia, astazi Macedonia). In ultimii ani ai vietii, in cercurile literare internationale, numele poetului a fost pus tot mai des in relatie cu Premiul Nobel pentru Literatura;
2) Versul preferat al lui Nichita Stanescu era din Mihai Eminescu.
– Ce din poem iti place mai mult?, l-a intrebat intr-un rand mai tanarul sau prieten, poetul Aurelian Titu Dumitrescu.
– "Oda in metru antic”, i-a raspuns Nichita, pentru ca incepe cu cel mai frumos vers care s-a scris vreodata in limba romana: "Nu credeam sa-nvat a muri vreodata”;
3) In anul 2013, in curtea casei parintesti din Ploiesti, devenita Casa memoriala, a fost dezvelit un bust reprezentandu-l pe Nichita Stanescu adolescent. Gestul indepartarii panzei de pe statuia ridicata pentru a marca 30 de ani de la disparitia poetului a fost facut de fostul sau profesor (din liceu) de limba romana, la acea data in varsta de 95 de ani.
Comanda acum si, evident, te vei numara printre privilegiatii care se vor bucura de intalnirea cu o seama de texte originale ale lui Nichita Stanescu, intr-un volum al carui aspect grafic se ridica la inaltimea continutului si care iti va prilejui reintalnirea cu copilul din tine!