Descriere - Cuviosul Antim Aghiananitul, duhovnicul 1913-1996
Editia a II-a, revazuta si adaugita
Cuviosul Antim a apartinut ultimei generatii de sfinti nevoitori athoniti, adunand in persoana sa strictetea nevointei, statornicia in predania monahala si pastrarea neschimbata a randuielii bisericesti. Mari barbati ai Bisericii, precum Cuviosii Paisie Aghioritul si Efrem Katounakiotul, l-au numit ,,duhovnicul pustiei" si ,,invatatorul cel intelept".
Prin nevointa lui cea mai presus de fire, de peste saizeci de ani, Batranul Antim a primit multe haruri ale Duhului Sfant. Astfel, a ajuns sa se deosebeasca prin smerenie, prin blandete, prin iubirea lui nemarginita, prin indelunga rabdare si prin milostivire fata de toti.
Era feciorelnic, cu dreapta-socotinta, iubitor de straini, Parinte adevarat, care se deserta pe sine ca sa umple sufletele celorlalti. Ceea ce il caracteriza mai cu seama pe Batranul Antim era inima lui rugatoare. Avea darul stravederii si al dreptei-povatuiri, iar cu rugaciunea sa facatoare de minuni ii ajuta pe oameni sa-si constientizeze problemele si, apoi, ii sfatuia cum sa le depaseasca. Primise de la Dumnezeu si darul tamaduirii duhovnicesti, adica puterea de a le reda oamenilor sanatatea sufleteasca si, cateodata, si pe cea trupeasca. In discutiile cu Batranul Antim, ceea ce ii misca cel mai mult pe oameni era libertatea pe care le-o lasa. Era cu adevarat o intruchipare vie a Ortodoxiei. Niciodata nu a obligat pe cineva sa faca vreun lucru, silindu-i astfel libertatea. Batranul se indumnezeise, de aceea, de multe ori, cuvintele lui pline de duh schimbau din adanc sufletele care cautau mantuirea.
Cartea contine 32 de fotografii color din arhiva Obstii Teofililor, Schitul Sfanta Ana, Muntele Athos.
Anul aparitiei: 2018
Numar pagini: 220
Format: 13x20