Descriere - Cum sa creezi o aplicatie de un miliard de dolari
Descopera secretele celor mai de succes antreprenori ai timpurilor noastre
Cum sa creezi o aplicatie de un miliard de dolari / How to Build a Billion Dollar App: Descopera secretele celor mai de succes antreprenori ai timpurilor noastre de George Berkowski este o lectura "delicioasa” pentru toti pasionatii de tehnologie, dar mai ales pentru antreprenorii din domeniul aplicatiilor mobile. Asta pentru ca autorul cartii, a cunoscut succesul deplin pe acest "taram”, si, prin intermediul volumului de fata, doreste sa ii incurajeze si pe altii sa ii urmeze calea, dezvaluind totodata o serie de informatii din domeniul tehnologiei mobile foarte interesante chiar si pentru cei care nu au un interes deosebit pentru acest domeniu.
Asadar, daca visezi sa construiesti o aplicatie de succes care sa iti aduca un venit substantial pe termen lung, asa cum genereaza acum aplicatii precum Instagram, WhatsApp, Snapchat, Candy Crush sau Uber, aceasta este cartea de care ai nevoie! Autorul te va ghida pas cu pas sa iti valorifici ideea incepand de la gasirea unui cofondator, construirea unei echipe, atragerea si pastrarea utilizatorilor si pana la cum sa te descurci cu stresul de a fi CEO-ul unei companii de un miliard de dolari si de a tine concurenta departe.
George Berkowski este un antreprenor in serie care a construit afaceri in domeniul zborurilor cosmice cu echipaj uman, dating-ului online, transporturilor si aplicatiilor mobile. S-a nascut in 1977 la Varsovia (Polonia) familia lui emigrand in Australia pe cand el avea doar doi ani. El este una dintre mintile din spatele aplicatiei Hailo, pentru chemarea taxiurilor direct de pe telefonul mobil, care a avut succes la nivel international si a carei echipa a condus-o pana in septembrie 2013. George a studiat inginerie aerospatiala si economie la Massachusetts Institute of Technology si afaceri la École Supérieure de Commerce de Paris. A fost presedinte al Enterprise Forum al MIT in Marea Britanie si este serios angajat pe scena startup-urilor din Marea Britanie si Statele Unite. George isi imparte timpul la ora actuala intre Londra si Silicon Valley.
Pentru a afla mai multe despre George si a ramane la curent cu lumea in continua schimbare a aplicatiilor de un miliard de dolari, viziteaza www.mybilliondollarapp.com.
Asadar aceasta carte va vorbeste despre potentialul extraordinar pe care il are o idee buna centrata pe aplicatii. Sau despre, dupa cum insusi autorul marturiseste:
"Aceasta carte te va ajuta sa patrunzi in mintea oamenilor care au creat aplicatii de miliarde de dolari. Te va ajuta sa vezi lumea asa cum o vad ei – si te va purta in calatorii pe care le-au facut si ei. Ea iti va impartasi viziunea mea, ca om din interior, asupra acestei lumi – alaturi de interviurile si de conversatiile pe care am fost atat de norocos sa le port cu acesti uimitori antreprenori ai "tehnologiei mobile”.”
Cartea este structurata in doua parti, dupa cum urmeaza:
Partea I: Gandeste in stil mare
In prima parte a cartii, ca si pe intreg parcursul cartii de altfel, esti invitat sa patrunzi in culisele gigantilor din tehnologia mobila. Autorul a avut acest privilegiu si cu ajutorul sfaturilor primite de la cei mai buni antreprenori din domeniul tehnologiei mobile si-a creat un ghid personal despre cum sa-ti construiesti o companie in domeniul tehnologiei mobile in ziua de azi. Asadar, autorul iti ofera aici informatie practica, care a fost testata si care a dat rezultate, nu teorie culeasa din alte carti.
Vom patrunde astfel in culisele unor aplicatii de miliarde de dolari precum:
• WhatsApp
• Viber
• Square
• Angry Birds
• Uber
• Instagram
• Waze
• Clash of Clans
• Candy Crush
• Snapchat
• Flipboard (revista cu caracter social bazata pe o aplicatie)
Vom afla o scurta autobiografie a autorului si cum s-a nascut aplicatia pentru taxi Hailo pe care a dezvoltat-o, dar si o serie de informatii interesante despre impactul Windows sau al iPhone-ului in lumea tehnologiei, precum si al sistemului Android, dar si despre cat timp petrecem pe, si cati bani suntem dispusi sa cheltuim pentru, aplicatiile mobile.
Daca esti interesat de principalele modalitati in care genereaza aplicatiile mobile venituri sau de istoria aplicatiilor, dar si de ce astazi dezvoltarea unei aplicatii este un proces mult mai simplu decat in trecut, citeste acest capitol cu atentie. Tot aici vei gasi informatii utile despre tehnologia de baza care iti va simplifica mult munca la aplicatia pe care o vei dezvolta, dar si despre cat de numeroase sunt oportunitatile pe care le poti exploata in lumea aplicatiilor mobile.
Vom intelege ce a determinat tehnologia sa devina atat de mobila intr-un mod atat de rapid si motivul pentru care cele mai mari si mai incitante oportunitati in comert, comunicatii si jocuri apar pe aplicatiile mobile.
Tot aici vei descoperi instrumentele de care ai nevoie pentru a-ti confirma daca ideea ta are potential de un miliard de dolari (si cum sa o ajustezi daca nu corespunde asteptarilor).
Partea a II-a: Calatoria
Partea a II-a te va ghida in calatoria in 5 pasi pe care o presupune crearea unei afaceri dintr-o aplicatie de un miliard de dolari. Pasii proiecteaza o harta a provocarilor ce trebuie infruntate si rezolvate pentru a crea un produs grozav, o echipa grozava, un model de afaceri grozav si, la modul general, o companie grozava. Insa aceasta a doua parte te invita totodata si sa fii realist, avertizandu-te de la inceput ca: "doar 0,07 la suta din startup-urile finantate devin companii de un miliard de dolari.” Dar inainte de a face primul pas, autorul iti furnizeaza cinci modele de afaceri care functioneaza la sigur, dar si o poveste fascinanta de pe taramul tehnologiei, si anume, povestea aplicatiei Instagram si a succesului ei extraordinar.
Cei 5 pasi sunt:
Pasul 1: Aplicatia de un milion de dolari.
Daca iti vei da seama ca ai intr-adevar o idee de un miliard de dolari, aici vei afla cum sa pui la punct toate elementele fundamentale, iar autorul se va concentra aici pe cinci modele de afaceri care, spune el, "evolueaza frumos spre miliarde”. Vei invata:
• sa iti definesti si sa iti proiectezi aplicatia pe care o vei crea,
• sa ii asiguri un design bun;
• sa gasesti un cofondator si o echipa de baza,
• sa denumesti aplicatia
• sa folosesti indicii de cuantificare;
• sa atragi utilizatori;
• cateva notiuni necesare de SEO dar si despre publicitatea pe mobil;
• te vei pune la curent cu cateva strategii concrete de branding;
• vei fi ajutat sa alegi intre iOS si Android,
• sa obtii fondurile de care ai nevoie pentru a ajunge la urmatoarea etapa.
• sa folosesti acceleratoarele si incubatoarele pentru startup-uri.
• Cateva chestiuni juridice esentiale pentru afacerea ta;
Autorul prezinta aici mai multe studii de caz ale unor aplicatii precum Square, Snapchat, Flipboard, Hailo, Color.com si alte cateva.
Pasul 2: Aplicatia de zece milioane de dolari.
"Nu construi ceva inteligent, construieste ce vor oamenii.” (Paul Graham – fondator Y Combinator)
Aici vei invata cum sa realizezi potrivirea dintre produs si nevoile pietei dar si sa obtii o finantare de clasa A. Aceasta este o etapa dificila dar, odata ce ai creat o aplicatie pentru care oamenii sunt bucurosi sa plateasca, afacerea ta va decola.
In aceasta etapa vei invata cum sa iti pui in functiune cele doua motoare care iti vor propulsa afacerea:
• Motorul de crestere;
• Motorul generator de venit.
Dar si sa iti updatezi afacerea pentru noul obiectiv vizat. Este vorba mai exact despre:
• Ce vei urmari in calitate de director de produs;
• Cum va arata echipa ta;
• Cum va arata aplicatia?
• Cum se va comporta aplicatia?
• Cum testezi si obtii evaluari ale aplicatiei?
• Instituirea unei bune culturi a comunicarii.
• Cum sa interpretezi corect indicatorii succesului.
• Cum sa controlezi ciclul de viata al clientilor.
• Cum sa iti asiguri cresterea.
• Cum sa atragi fondurile de capital de risc.
Pasul 3: Aplicatia de o suta de milioane de dolari.
Acum ca exista o potrivire intre produs si nevoile pietei, totul tine de atragerea utilizatorilor si de rafinarea modelului tau de afaceri pentru a te asigura ca ai o afacere potrivita si profitabila. Aici vei invata sa institui o structura potrivita a companiei – inclusiv o echipa de management cu experienta – pe masura ce afacerea ta creste.
Tot aici vei fi prevenit cu privire la importanta estimarii corecte a performantei pentru a fi cu adevarat pregatit sa te extinzi, intrucat extinderea prematura este presarata cu pericole.
Pasul 4: Aplicatia de cinci sute de milioane de dolari.
A venit momentul sa te pui la punct in legatura cu modul in care iti poti dezvolta compania intr-un mod rapid si profitabil. Cum te asiguri ca utilizatorii revin? Cum atragi utilizatori din toate cele patru colturi ale lumii? Aceasta etapa se refera in totalitate la extinderea afacerii tale si la atragerea unei finantari de seria C.
Pasul 5: Aplicatia de un miliard de dolari.
Aici te vei pune la punct in legatura cu exit-urile si achizitiile si vei constientiza un lucru destul de trist: daca esti in varf, esti o tinta. Si a te mentine pe locul numarul unu in top este un cu totul alt joc...
Dar pana atunci, nu te lasa intimidat si savureaza incredibila poveste a lui Brian Acton, unul dintre fondatorii WhatsApp si foloseste informatia din acest capitol pentru a "fura” cate putin din mindsetul marilor CEO din domeniul tehnologiei. O ultima privire in "curtea” marilor giganti din lumea tehnologiei va fi deopotriva interesanta si pentru simplii curiosi dar si pentru cei care vor sa isi alinieze companiile la acest nivel ca de altfel si sfaturile din partea directorilor executivi ai unor companii multimiliardare prezentate de autor la finalul cartii. Te las acum in compania citatului cu care autorul a ales sa incheie aceasta carte, care are menirea de a te motiva sa pornesti pe drumul tau:
"Munca ta iti va umple o buna parte din viata si singurul mod de a fi cu adevarat multumit este sa faci ceea ce consideri ca este o treaba grozava. Si singurul mod de a face o treaba grozava este sa iti placa ceea ce faci. Daca nu ai gasit inca acel lucru, continua sa cauti. Nu sta pe loc.
Asa cum se intampla cu toate problemele inimii, vei sti cand ai acel lucru. Si, ca orice relatie grozava, va fi din ce in ce mai bine pe masura ce anii trec. Asadar, continua sa cauti pana vei gasi. Nu sta pe loc.” – Steve Jobs, cofondator al companiei Apple
TESTIMONIALE:
"Aflandu-se printre cei mai avizati oameni in domeniul digital, George Berkowski stie cum sa construiasca afaceri care sa evolueze rapid. Nu porniti una pe cont propriu fara sa ii ascultati sfatul.” - David Rowan, editor, Wired Magazine
"O calatorie exuberanta, dar detaliata cu rigurozitate, asupra procesului unei afaceri bazata pe crearea de aplicatiile mobile.” - Jeffrey F. Rayport, Harvard Business School
"Prima carte care arunca o privire detaliata, din spatele scenei, asupra lumii aplicatiilor mobile. Obligatoriu de citit pentru oricine isi doreste sa stie de ce anume are nevoie pentru a transforma o aplicatie intr-o afacere de succes.” - Hugo Barra, vicepresedinte Xiaomi si fost vicepresedinte Android Product Management, Google
"O patrundere fascinanta in lumea aplicatiilor de miliarde de dolari. Lectura esentiala pentru oricine isi propune sa construiasca urmatoarea aplicatie dezirabila.” - Michael Acton Smith, fondatorul Mind Candy (creatorii aplicatiei Moshi Monsters)