Descriere - Creativitate poietica in formarea arhitectului si designerului
Arhitectura a fost si ramane stiinta si arta de a construi.
Simina Anamaria Lörincz propune – in acest volum – o incursiunea erudita asupra conceptului originar de poíēsis si prezinta semnificatia acestui concept in domeniul arhitectural.
Un arhitect este o persoana care se ocupa de proiectarea, design-ul si controlul calitatii unei cladiri. Cuvantul "arhitect” provine din latinescul "architectus”, care deriva din grecescul arkhitekton ( arkhi= sef + tekton = constructor).
De-a lungul istoriei antice si medievale, cea mai mare parte a designului si constructiei arhitecturale a fost realizata de artizani - cum ar fi zidarii de piatra si dulgherii, care se ridica la rolul de constructor-sef. Pana in prezent nu exista o distinctie clara intre arhitect si inginer. In Europa, titlurile de arhitect si inginer erau in principal variatii geografice care se refereau la aceeasi persoana, adesea folosite interschimbabil.
Evolutia istorica a statutului profesiunii de arhitect ne conduce sa-i acceptam ambele ipostaze mostenite. Arhitectura este o arta liberala, dar continua sa ramana si una mecanica. Interesanta si deopotriva stimulanta pentru contextul contemporan, devine reinsusirea acestor ipostaze si intelegerea lor in acord cu actualitatea. In acest sens, este cardinala perceptia lor critica, adresand chestiunea creatiei arhitecturale, ca domeniu de intalnire intre concret si abstract, intre ars mechanica si ars liberalis. Aici intervine asa-zisa "lectie” a lui poíēsis, explorata de acest studiu.
PARTEA I Definirea arhitecturii ca proces creativ peste timp
Conturarea unei perspective poietice (creative) asupra educatiei arhitecturale si de design sta inainte de toate sub semnul intelegerii acestor domenii ca procese creative. Acest prim capitol evidentiaza o serie de aspecte dominante care au polarizat de-a lungul timpului modul in care a fost perceputa arhitectura1, avand un caracter dilematic si adesea contradictoriu, puternic influentat de evolutia societatii si a modului general de gandire. Propunem, in acest sens, explorarea lor in paralel, structurandu-le sub forma unor asa-zise binoame cu o proprie dinamica interioara, considerand ca in acest mod surprindem mai bine esenta abordarilor invocate in urmatoarele doua parti ale acestui studiu, pregatind in acelasi timp si instrumentele ulterioare ale discursului. Definirile in dialog care urmeaza reprezinta, astfel, numai un anunt, o survolare a semnificatiilor lor esentiale; conceptele in discutie se vor regasi ulterior comentate in corpul lucrarii sub incidenta diferitor teme, devenind astfel laitmotive ale discursului.
Urmarind in linii mari evolutia istorica a acestei dimensionari dinamice a profesiunii intre anumite ipostaze-dominante – sau dimensiuni definitorii –, aducem pe rand in discutie definirea arhitecturii intre arta si stiinta, orientarea ei spre practica sau teorie, intelegerea ei intre arta mecanica si arta liberala, afirmarea ei ca stiinta sau disciplina umanista, culminand, la modul general, cu proiectarea ei intre planul real si cel ideal. Observam inca de la inceput ca toate aceste dimensiuni se intretes, determinandu-se reciproc intrun joc difuz: definirea arhitecturii intre arta si stiinta se leaga de orientarea ei spre practica sau teorie, la fel cum contribuie si la intelegerea ei intre arta mecanica si arta liberala, care la randu-i imprima abordarea de tip stiintific, respectiv umanist. Izolarea acestor binoame dobandeste in aceasta parte un rol didactic-structural, relatia lor organica fiind restaurata ulterior in corpul lucrarii.
Studiul de fata porneste de la dorinta de a arata o alta ipostaza a creativitatii arhitecturale, explorand-o sub semnul lui poíēsis. Evolutia accelerata si schimbarile puternice care modeleaza contextul contemporan declanseaza interesul si necesitatea de redescoperire a creativitatii poietice in domeniul arhitecturii si al designului. Fara sa isi propuna o focalizare asupra diverselor teorii ale creativitatii, cercetarea urmareste mai curand o perspectiva arhitecturala asupra subiectului, concentrandu-se asupra modalitatilor de investigare si insuflare a creativitatii poietice in procesul formativ.
Volumul de fata reda intr-o forma coerenta un extras din teza de doctorat a autoarei, venind in completarea unei publicatii anterioare, Semiotica creatiei: poíēsis si poeta faber. Daca Semiotica creatiei pregateste cadrul general al discutiei despre valentele si semnificatia creativitatii arhitecturale, prezentul studiu, intitulat Creativitate poietica in formarea arhitectului si designerului, se axeaza asupra perspectivei didactice, investigand prin exemple din sfera arhitecturii si a designului posibilitatile poietice ale creativitatii si abordarea lor prin prisma educatiei.
Autoarea
Arhitectura are – in structura sa – o componenta fixa, mecanica, rigida si o componenta liberala, fluida din care deriva insufletirea creatoare.
Simina Anamaria Lörincz propune, in acest volum, o reconsiderare a creatiei arhitecturale sub semnul lui poíēsis, in incercarea de a recupera sensurile cele mai profunde ale profesiei de arhitect.
Prima parte a cartii prezinta scopul si substanta cercetarii, partea a doua analizeaza contextul cultural-arhitectural, iar cea de-a treia parte urmareste particularizarea demersului argumentativ, reluand temele centrale si orientandu-le asupra unei chestiuni specifice: educatia ahitecturala si de design in spiritul lui poíēsis.
Educatia este instrument cheie in reconsiderarea creativitatii poietice. "Educatia, ca modalitate de perpetuare, dar si de inovare si actualizare a substantei unei discipline, joaca un rol deosebit pentru captarea, transmiterea si dezvoltarea creativitatii. Aceasta ultima parte are asadar scopul de a concretiza conceptul de poíēsis in contextul domeniului arhitectural si de design, urmarind si comentand posibilitatile aplicarii valentelor conturate in modul de formare-educare, precum si implicatiile acestei implementari asupra profesiunii in general”.
"Educatia arhitecturala si de design, prin insasi natura ei, presupune o tratare holistica, ce integreaza abilitati, cunostinte si chiar domenii dintre cele mai variate, iar formarea arhitectului/ designerului contemporan poate avea de castigat prin reconsiderarea creatiei sub semnul lui poíēsis, ca act material si simbolic ce penduleaza intre diverse dimensiuni-limita, actionand in complementaritate cu abordarea formativa deja sedimentata”.
Autoarea cauta sa defineasca arhitectura intre perechile de limite in care a pendulat conceptual in timp (téchnē și epistḗmē, theōríā și prâxis versus teorie și practică, ars mechanica si ars liberalis, caracter stiintific și spirit umanist, real și ideal), ceea ce instaleaza mult mai stabil logica lui poíēsis in arhitectura. Iar incursiunea erudita in conceptul originar de poíēsis degaja ideea ca adevarata semnificatie poetica a arhitecturii este esential diferita de imaginea blocata in simpla asociere ce rezuma poeticul la domeniul literar, fara ca macar sa-i inteleaga substanta. In directa legatura, intra in discutie chestiunea relatiei arhitectului (omul conceptiei) cu lucrul cu mainile, un fel de aprehensiune a materiei, pe care autoarea o crede indispensabila si o demonstreaza prin "saper fare di sua mano” a lui Filarete și "experiencing with his own hands” a lui Christopher Alexander. Este un fir rosu al lucrarii, care leaga artisti, concepte, case, obiecte si oameni in cautarea unei "creatii” semnificative pentru toti. Iar aceasta idee face explicita atat legatura cu Bunestiul, cat si cu invatamantul de arhitectura.
Ana Maria Zahariade
