Descriere - Constructia sociala a genului. Pledoarii filosofice feministe
Daca intelegem ca genul functioneaza intr-un dublu sens, drept cadru primar al relatiilor sociale si drept identitate de fond, ambele construite social, vom putea dezvalui resorturile ce stau la baza inegalitatii de gen fara a postula un "dusman” ce dezvolta conspiratii pentru a tine femeile subjugate si fara a intretine in mod artificial un permanent "razboi al sexelor”. O astfel de intelegere a genului ne va ajuta sa pastram o atentie permanenta la modul in care actioneaza diferitele elemente ale constructiei sociale si ne va permite sa le rezistam, in sensul de a fi constienti daca si in ce masura ne pot fi daunatoare si daca si in ce masura le perpetuam sau intarim, atat in raport cu noi insine, cat si cu ceilalti. Consider evident in sine ca aceasta sarcina nu poate cadea exclusiv in grija femeilor; este de dorit ca barbatii sa ni se alature; sunt convinsa ca fara un efort comun de de-constructie a genului si de re-proiectare a relatiilor de gen intr-o modalitate alternativa, nu va fi posibila evitarea nedreptatilor si suferintelor inutile la care sunt supuse, in mod deliberat sau nu, femeile in lumea in care traim. Aceasta convingere ma indreptateste sa cred ca nu se poate vorbi cu sens despre un "sfarsit al feminismului”.