Descriere - Conspiratia cearsafurilor
Jurnal european
Conspiratia cearsafurilor: Un jurnal la purtator, o carte de evocari si calatorii prin lume, plina de fantezie si paradoxuri, de un umor nebun, irezistibil, cu personaje decupate din realitate, familia scriitorului, scriitori prieteni, vecini.
"As paria ca oriunde veti deschide aceasta carte, veti intalni explozii, focuri de artificii umoristice, care te fac sa razi pana la lacrimi. In carte apar multe personaje decupate din realitate, prezentul se intalneste uneori cu trecutul, caci nu este doar o carte de umor irezistibil, ci si o carte de evocari si calatorii prin lume. O carte absolut delicioasa, care pe mine m-a umplut de bucurie.” (Mircea Cartarescu)
"Cartea lui Jan Cornelius este o carte de leac, o carte efectiv terapeutica, pe care o recomand fara ezitare. Pur si simplu, face bine la sanatate.” (Ioana Parvulescu)
"ADN-ul ne arata in primul rand limba cu care ne nastem, si asa cum imi arata si mie ADN-ul, eu m-am nascut vorbind 43,5% romana (partea balcanica a tatei) si 25,9% germana (partea vestica a mamei), desi, ca sa fiu sincer, mama nici n-a fost acasa cand m-am nascut. Partea scotiana, irlandeza si galeza, in schimb, o am de la whiskeyul baut multi ani la rand, iar cele 12,4 procente baltice le am precis din Letonia, unde n-am fost niciodata, dar am fost de doua ori in Polonia, cu care Letonia rimeaza, deci vorbim in acest caz nu atat de o mutatie genetica, cat de una fonetica. Dar ce vreau sa spun: azi noapte a latrat un caine, aici, jos in curte, ceva de groaza! o treaba complet bizara dat fiind ca aici, jos in curte, n-a fost tot timpul decat o pisica, deci inseamna ca ea a latrat, si nu un caine, deci vorbim in acest caz de o mutatie atat fonetica, cat si genetica.”