Descriere - Conferinte pariziene si alte scrieri filosofice
Unul din cei mai importanti filosofi ai secolului al XX-lea, Edmund Husserl a adus mari contributii in varii domenii precum logica, filosofia stiintei sau epistemologia.
Prin ideea de "filosofie ca stiinta riguroasa” – adica a delimitarii prin reductie a ceea ce este, in orice stiinta, prin descoperirea principiilor de baza –, Husserl a oferit o metoda de lucru noua, in toate sectoarele creatiei.
Vol. "Conferinte pariziene si alte scrieri filosofice - Edmund Husserl” – prin atenta traducere a prof. Alexandru Boboc – reprezinta o introducere in sistemul de gandire al acestui mare filosof.
In "Conferinte pariziene” – de exemplu – Husserl afirma ca Rene Descartes a exercitat o actiune hotaratoare asupra sensului fenomenologiei. Mai mult, ca un omagiu adus autorului "Discursului asupra metodei”, Husserl considera fenomenologia ca fiind un nou cartezianism, un cartezianism al secolului XX.
"Conferinte pariziene (Pariser Vorträge), impreuna cu Meditatii carteziene (Cartesianische Meditationen), se situeaza intre expunerile de baza ale fenomenologiei lui Husserl, fiind elaborate, in primul rand, cu scopul de explicitare si clarificare a punctului de vedere al noii directii de gandire. Asa cum a prezicat H.L. Van Breda, director al Arhivelor Husserl de la Louvain (de la infiintare, in 1939, pana in 1974, anul mortii ilustrului exeget al husserlianismului), spre deosebire de textele compuse de Husserl in vederea publicarii si care "se adreseaza unor cititori ce poseda o formatie filosofica avansata", acestea se bazeaza pe note de curs, "scrise in mare parte in extenso, intr-un stil curgator si pe deplin lizibil", intr-o redactare in care "se simte efortul autorului de a se mentine la nivelul auditoriului sau"; "contrar monologurilor filosofice" (e vorba de texte concepute "fara cea mai mica preocupare pentru un cititor eventual"), aceste texte au fost compuse si elaborate de autor, "in intentia de a initia pe altii in ideile sale" (Préface la: Husserliana. Edmund Husserl. Gesammelte Werke, Bd. I, Aufl., 1963, p. IX, X; ed. I a aparut in 1950, prefata fiind scrisa de Van Breda in 1949)”.
(...)
"Variantele articolului Phenomenology, elaborat de Husserl pentru Encyclopaedia Britannica. A New Survey of Universal Knowledge (vol. XVII, ed. 1927), toate fiind scrise in a doua jumatate a anului 1927, prezinta un deosebit interes atat in istoria fenomenologiei, cat si, asa cum s-a precizat, ca "o dovada, unica in felul ei, a colaborarii dintre Husserl si Heidegger" (W. Biemel, Einleitung des Herausgebers la: Phanomenologische Psychologie, Vorlesungen. Sommer-Semester, 1925, in: Husserliana. Edmund Husserl. Gesammelte Werke, Bd. IX, Martinus Nijhoff, Den Haag, 1962, p. XV).
In acest din urma sens, marturie stau: a) scrisoarea adresata de Heidegger lui Husserl la 22 octombrie 1927 (in: Op. cit., p. 600-601), cuprinzand observatii la textul primului proiect al articolului; b) prezenta unor observatii ale lui Heidegger pe textul proiectului amintit; c) reredactarea introducerii si a primei parti (in Op. cit. pana la p. 263: Introducere. Ideea de fenomenologie si orientarea asupra constiintei) a unei "a doua prelucrari"de catre Heidegger, restul textului (partea a II-a: Psihologia fenomenologica si fenomenologia transcendentala) fiind cel redactat de Husserl; d) observatiile lui Heidegger la aceasta redactare (Op. cit., p. 264-277). O "a patra, ultima versiune" (p. 277-301) a articolului este intregita de Husserl cu o a treia parte, intitulata: Fenomenologia transcendentala si filosofia ca stiinta universala in fundamentare absoluta, continand urmatoarele teme: "fenomenologia transcendentala ca ontologie"; "fenomenologia si criza de fundamente a stiintelor exacte"; "fundamentarea fenomenologica a stiintelor despre fapte si fenomenologia empirica"; "fenomenologia completa ca filosofie universala"; "problemele ?supreme si ultime? ca probleme fenomenologice"; "solutionarea fenomenologica a tuturor opozitiilor filosofice".
Doua "anexe" din "1927 – toamna" se afla, prima ca "Anexa XXIX" (la p. 278 in Op. cit.), a doua ca "Anexa XXX" (la p. 296, in Op. cit.), la "a treia versiune" a articolului, ceea ce arata ca "a patra, ultima versiune" este, de fapt, o perfectare a celei de-a treia. "Toate cele patru versiuni – sublinia W. Biemel (Op. cit., p. 590) marturisesc o activitate febrila si au rezultat intr-o succesiune rapida din vara pana in decembrie 1927". Pe buna dreptate, articolul a fost considerat in randul "textelor intregitoare" la: Psihologia fenomenologica, o critica a "psihologiei naturaliste" si o depasire a interpretarii diltheyene a psihologiei. Caci Husserl "vrea sa arate ca cercetarile fenomenologice se sprijina pe un nou gen de psihologie"; "psihologia implicata in fenomenologie se caracterizeaza prin doua momente aparent opuse: 1) descrierea si 2) aprioricul. Cum e posibila unirea acestor opuse?" (W. Biemel, Einleitung des Herausgebers, in Op. cit., p. XXI, XXII).
Ce se intelege prin "psihologia fenomenologica" o arata si articolul in discutie, dintre ale carui variante am tradus al "doilea proiect", particularizat prin claritate. "In aceste proiecte – preciza W. Biemel in alt context (Husserls Encyclopaedia-Britannica-Artikel und Heideggers Anmerkungen dazu, in: Husserl, hrsg. von H. Noack, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 1973, p. 282, 283), Husserl incearca sa explice, in forma concisa, esenta fenomenologiei"; "constructia articolului, la care Husserl a ajuns dupa diferite completari ale expunerii, poate fi schitata astfel: in sectiunea I trateaza ideea unei psihologii pure; in a II-a sectiune – raportul psihologiei cu fenomenologia transcendentala, iar in sectiunea a III-a, in fine, o determinare esentiala a fenomenologiei transcendentale". In fond – continua W. Biemel (Op. cit., p. 297) – "functia psihologiei pure este dubla”: ea trebuie sa ofere psihologiei empirice o baza, un fundament a priori, in mod analog cu cel dat de stiintele pure ale naturii stiintelor empirice ale naturii... Ea trebuie, in afara de aceasta, sa serveasca drept propedeutica pentru fenomenologia ca atare”.
Alexandru Boboc
