Descriere - Comicul nimicniciei
Piesa manifest, cum a fost supranumit Pescarusul lui Cehov, pastreaza proaspat misterul dintai, starnind astazi cunoscatorii iubitorii de teatru cehovian. Prins intr-o disputa cu preopinenti ce nu mai pot, din motive lesne de inteles, sa-i dea raspunsul, autorul prezentei carti scoate la iveala argumente rezistente la intemperiile posibilei opozitii critice, gasind, acolo unde cateva decenii de spectacol au lasat ca model stereotipii de interpretare scenica, mecanisme de respingere a judecatii comune, comode. Acestui scop demonstrativ, autorul ii consacra multa elocinta, iar scopul insusi poate fi expediat intr-o propozitie fara echivoc: scriind Pescarusul, Cehov ne-a dat o comedie a insistat nu o data pe ideea de comedie incercand cu disperare sa-i convinga pe interpretii de la Teatrul Aleksandrinski din Petersburg, de la Teatrul de Arta din Moscova ca ceea ce scrisese trebuia sa ramana comedie pe scena. Fireste, miza argumentarii poate starni oarece nedumeriri in lumea din ce in ce mai populata a cehovistilor, prima intrebare ce se poate ivi s-ar putea rezuma intr-o propozitie de tot simpla: la ce bun reluarea mai vechii dispute? Insa, dupa ce lectura este dusa pana la capat, concluzia ca prezenta lucrare trebuia scrisa nu pare a fi o gratuitate si, cu atat mai putin, o batere la usi deschise de ceva vreme. Este meritul neindoielnic al autorului care a stiut sa roteasca, pe toate fetele tema care il pasioneaza de o viata (nu exageram afirmand ca autorul se arata preocupat de piesa in discutie de cateva decenii bune), urmand o partie care ii solicita cu asupra de masura inventia critica, pasiunea adunatorului de probe in sprijinul ideii directoare.
La drum, Ion Manzatu porneste cu niste Consideratii generale (obiectul Partii 1), cu sistema, atent fiind la raportul fluctuant, de fiecare data, dintre receptorul operei si valorile curente in epoca, Pescarusul fiind, fara tagada, ceea ce se cheama o opera fundamentala. Cu sistema, deoarece propune un intreg set de filtre estetice, prin care se vede mai bine, mai nuantat procesul de modelare, nu numai estetica a operei de discutat, prioritara fiind emotia. Se urmaresc suplu, convingator legaturile intime dintre geneza operei, a operei cehoviene in speta, a spiritul timpului si imensitatea spatiului rusesc. Nu lipsesc, din lista lecturilor de estetica parcurse, carti de capatai, unele mai mult citate decat citite de contemporanii nostri, si, din cartile altora, autorul prezentei carti extrage dovezile ce i se potrivesc in sprijinirea propriului edificiu teoretic.
Despre produsul informational, intr-o buna cladire de concepte, autorul rosteste lucruri perfect verificabile in epoca; cu ani in urma, Alexandru Calinescu urmarea, amuzat, atent, indatorarea tematica a unui numeros corp de schite si miniaturi cehoviene din perioada de inceput fata de agitatia presei curente, confirmand intuitia lui Viktor Shklovski, cel care sustinea ca, din periferice, multe specii literare avanseaza spre centrul literaturii, impunandu se ca specii noi, originale, chiar avangardiste.
Daca trecem la materia propriu-zisa a cartii, remarcam preocuparea autorului de a ne impartasi ce vazuse doctorul Cehov in jurul sau, pentru ca lumea insufletita de talentul dramaturgului sa prinda consistenta, coagulandu-se intr-un altceva decat realitatea dramaturgilor realisti. Gustul pentru teoretizare il impinge pe Ion Manzatu spre generalizari bine strunite, bine argumentate. Produsul cultural astfel gasit, inglobeaza convingator opera perena a lui Cehov, mentalitatea creatorului, asa cum strabate in opera, fiind mediata de factori care sunt rodul unor paritati disparitati de perceptie. Spatiului rusesc i se gasesc caracteristici diferentiatoare, precum imensitatea, labirintul, maretia. In treacat fie zis, Nikolai Berdeaev, cu unele dintre cartile traduse in romaneste dupa 1989, ar fi fost mai mult decat oportun intr-o asemenea discutie.
