Descriere - Coltul penatilor mei - Volumul II
Traducator: DUMITRU HINCU
Eram o fire foarte inchisa si imprejurarile erau cat se poate de prielnice ca sa ma faca si mai inchisa si de aceea, de multe ori, nu reuseam sa spun oamenilor ca-mi faceau un bine. Pe de alta parte, in toata viata mea n-am spus cuiva nici: "Mi-ai facut un raul". Si la fel voi proceda si in aceste zile; altminteri ar insemna sa-i tradez si ar fi o dovada de rea credinta.
Eram si excesiv de sensibila, ca toti oamenii pe care viata nu-i rasfata si nu se simt fericiti, care se simt usor jigniti si iau in tragic ceea ce altii le-au spus, poate, in gluma. Uneori, mama, m-ar fi vrut mai duioasa si-si dadea toata osteneala sa ma faca astfel ori sa-mi descopere in ochi lacrimi, crezand ca asa mi-ar fi mai usor, dar n-a reusit; eu eram cam rigida si aspra, pentru ca altfel nici n-as fi suportat multele neplaceri. Daca as fi fost moale si sentimentala, n-ar fi mers defel. Mama insasi era cel mai elocvent exemplu, nimeni n-ar fi putut s-o auda plangandu-se de ceva si, in timpul ultimei mari boli a lui Otto, cand am cutezat sa rostesc odata: "Of, e cumplit!", s-a luat cu mainile de cap si mi-a strigat: "Te rog, nu ma face sa plang!". Altfel nici n-ar fi putut rezista si, astfel, stam una langa alta fara sa ne exprimam durerea ce ne incerca, suportand-o cu curaj. Ca un bun comandant de osti, mama se pricepea ca, prin uriasa-i personalitate si vointa-i de neinfrant, sa insufle curaj trupelor ei.
Nr. de pagini : 200
Anul aparitiei : 2003
