Descriere - Colinde si Cantece Religioase
Cantecele religioase propuse in aceasta culegere de doamna profesoara Paraschiva Dadarlat aduc atmosfera inmiresmata a gandului curat, sincer, ce calauzeste imaginatia spre lumea inalta a spiritualitatii pe care o intalnim mai ales atunci cand ascultam si cantam colindele noastre traditionale.
Imaginile sonore realizate sugereaza starile pe care le poate evoca participarea la slujbele bisericesti specifice ortodoxiei romanesti. Sunt imagini sonore de incantare a sufletului curat in fata icoanei Maicii Domnului (ex. "Lauda Fecioarei”, compusa pe inspiratele versuri ale marelui Mihail Eminescu), sau in fata lumanarilor aprinse (ex. "Lumanarile”, pe versurile lui Nichifor Crainic), dupa cum si adevaratul triumf al supunerii si al smereniei (ex. "Intrarea in biserica”, "Buna Vestire”, "Fila de acatist”).
Colindele (de Craciun si de Pasti), precum si celelalte cantece din aceasta culegere, sunt inspirat elaborate, pe masura poeziilor alese, dand expresie sonora maxima continutului acestora.
Frumusetea muzicala a acestor cantari corespunde pe deplin expresivitatii si specificului versurilor alese.