Descriere - Colectia Corpus Eminescu
Autori: Mihai Cimpoi, Victor Craciun, Dan Grigorescu, Ion Rotaru, s.a.
Va oferim un CORPUS EMINESCU in NOUA volume:
1. PURURI TANAR.Dedicatii lirice
2. INFASURAT IN MANTA-MI. Memorialistica
3. STEAUA SINGURATATII. Efigii si secvente literare
4. PROPRIUL VIS. Prefete definitorii la volumele Eminescu
5. PE MINE MIE REDA-MA. Contributii istorico-literare pana la 1939.
6. PE MINE MIE REDA-MA. Contributii istorico-literare intre anii 1940-1999
7. FOCUL MEU. Imaginea lui Eminescu in arte, medalistica, filatelie
8. MA TOPESC IN FLACARI. Dialoguri cu eminescologi din lume
9. PESTE NEMARGINIREA TIMPULUI. Cele mai frumoase traduceri din Eminescu in 64 de limbi.
Doi cunoscuti eminescologi, Mihai Cimpoi si Victor Craciun, au pus la cale, ?n complicitate cu un editor destoinic si inimos, Anatol Vidrascu, editarea unui CORPUS EMINESCU ?n zece volume a operelor si, fragmentar, a scrierilor despre el. Ei se g?ndesc la anul 2000, c?nd s-au aniversat 150 de ani de la nasterea "poetului fara pereche", cum i-a zis unul dintre contemporanii sai, sau a "omului total al culturii noastre", cum i-a zis altul. Primul volum din aceasta noua serie, pe care ?l tineti acum ?n m?na, a aparut ?ntr-un moment ?n care poetul national primeste un nou val de contestare (al c?telea?), din partea unor tineri versificatori si ideologi europenisti care, foarte siguri pe estetica lor, declara ritos ca "poezia lui Eminescu nu ma ?nc?nta, de fapt nici nu exista pentru mine" sau "poetul ?nsusi era ceva inert si ridicol, ca o statuie goala pe dinauntru si cu dangat spart", ori, si mai limpede, "poezia lui Mihai Eminescu ma lasa rece" si "proza lui Eminescu ma lasa rece, este sub nivelul minimei lizibilitati [...], arata la fel de sec ca o carte de telefon versificata" si alte asemenea propozitii scandaloase pentru spirit. Justificarea pe care o dau unii acestor reactii de neimaginat ?ntr-o cultura normala este ca de multa vreme Eminescu a fost subiect protejat, mistificat, zidit ?ntr-un cult paralizant de manualele scolare si de ideologia totalitara. A venit vremea sa-l citim cum trebuie, spun ei, si sa dam deoparte scutul de protectie care ?mpiedica dreapta evaluare critica...
Eminescu a fost, ?ntr-adevar, obiect de cult ?n scoala, nu de azi, de ieri, ci de multa vreme, si, iritat, G. Calinescu se ridica ?n anii '30 ?mpotriva acestui spirit mistic care ?nsoteste pe autorul Luceafarului si care face din el un monstru de eruditie si ?ntelepciune ?n toate domeniile spiritului, de la indianistica la matematica si fizica teoretica. Lauda perpetua, nediferentiata, triumfalist este tot at?t de nefasta pentru destinul unui mare poet ca si negatia si zeflemeaua perpetua, si singura metoda de a dovedi pretuirea noastra este de a-i citi ?n spirit critic. Nu trebuie, cred, sa intram azi ?n panica si sa facem un sindrom depresiv daca trei sau patru juni necopti la minte, dornici sa se afirme, ne anunta solemn ca Eminescu a devenit pentru ei ridicol si ca poezia lui ?i lasa completamente rece. Sa-i lase, nu-i o mare catastrofa nationala, ?n toate timpurile si ?n toate locurile se gasesc si se vor gasi ?n continuare indivizi care vor face indecente pe statui si vor spune ca marii poeti sunt perimati. Vor veni ?n mod sigur altii mai luminati si mai talentati, care vor descoperi ca statuia lui Eminescu nu este goala si ca sunetul liricii sale este plin si armonios... Ar fi o mare eroare daca ne-am apuca acum sa dovedim celor care ?l contesta ca Eminescu este un mare poet si ca poemele sale plac si azi celor care stiu sa le citeasca... Istoria literaturii rom?ne arata ca asemenea refuzuri se tin lant ?n secolul nostru si ca marii creatori au fost mereu v?nati, insultati, minimalizati. Sa ne consolam cu g?ndul ca absurditatile mor tinere si singure si ca nu toti cei care le debiteaza vor intra ?n istorie.
Eminescu nu trebuie, ?n consecinta, aparat nici cu exces de zel, nici cu indignare, pentru ca, se stie, un poet care trebuie sprijinit este pe cale sa cada. Ceea ce nu este cazul lui Eminescu. El trebuie doar publicat sistematic si comentat ?n spiritul adevarului estetic. Este suficient. Superlativele nemasurate l-ar umili tot at?t de mult ca si insultele celor care, neav?nd gust estetic si nici bun simt, ?i contesta orice valoare. Geniul se protejeaza singur, prin opera sa. Eminescu rezista oricarei analize critice serioase si, cum a dovedit timpul scurs de la moartea lui, el iese mai pur si mai puternic din succesivele negatii la care este supus de spiritul nostru d?mbovitean c?rtitor si nestatornic. Dupa proletcultistii care nu acceptau din el dec?t Viata si prima parte din ?mparat si proletar, iata vin acum ?n forta europenistii postdecembristi care nu mai accepta nimic din scriitorul devenit pentru noi, rom?nii, un mit national. Vor trece si ei, asa cum au trecut ce-i dinainte, ?nsotiti de aceeasi glorie...
Criticii literari, tineri sau v?rstnici, au altceva de facut ?n acest rastimp: sa-i reciteasca poemele si prozele si sa pregateasca noi sinteze ?n functie de sensibilitatea estetica a timpului nostru. Ce ne place si ce nu ne mai place, azi, din Eminescu si, mai ales, de ce? Iata ?ntrebarea la care trebuie sa raspunda spiritul critic autentic. El nu trebuie sa se lase niciodata timorat de cei care, incapabili de a ?ntelege cuprinderea si paradoxurile unui mare spirit, ?l contesta ?n chip prostesc si vehement pe Eminescu, un poet ?n care ei nu vad nimic. Un proverb Zen ne spune ?nsa ca, daca nu auzi si nu vezi nimic ?n Univers, de vina nu este Universul. De vina este cel care nu are urechi sa auda si ochi sa vada...
An de aparitie: 1998
Numar pagini: 560
ISBN: 973-9355-24-2
